Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Parteneriat afgano-american

karzai-hamid-poza-reuters.jpg

Preşedintele afgan, Hamid Karzai

Marea Adunare tradiţională afgană - Loya Jirga - acceptă, "în anumite condiţii", principiul unui parteneriat strategic între Afganistan şi Statele Unite, precum şi negocieri cu talibanii dispuşi să renunţe la atacuri armate.

 

Afganistanul şi Statele Unite continuă să negocieze un acord de parteneriat strategic care să fixeze modalităţile prezenţei militare americane în Afganistan.

"Loya Jirga a stabilit că parteneriatul strategic este necesar pentru îmbunătăţirea securităţii Afganistanului", conform declaraţiei finale a Adunării tradiţionale afgane.

Pe de altă parte, Loya Jirga s-a declarat favorabilă negocierilor cu insurgenţii talibani care vor renunţa la acţiunile armate.

Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a declarat că este dispus să accepte "condiţiile şi recomandările" Marii Adunări tradiţionale, formată din reprezentanţii regiunilor şi clanurilor tribale.

"Am ascultat declaraţiile dumneavoastră, le accept în totalitate", a declarat Karzai în faţa celor 2.000 de membri ai Adunării tradiţionale.