Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Paşcu: Nu au existat centre CIA în România

Fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Paşcu, spune la RFI că România nu a găzduit centre secrete de detenţie ale CIA. Reacţia sa vine după ce presa americană a susţinut că deţinuţii care au dat informaţii esenţiale despre Osama ben Laden ar fi fost interogaţi în baze clandestine din România şi Polonia.

Speculaţii - iată cum comentează subiectul fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Paşcu, în prezent vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.

"Eu unul am fost vizat că personal, fără cunoştinţa conducerii statului român, a Guvernului, a armatei, am organizat această chestiune, prin relaţiile mele personale cu CIA. Există multe speculaţii aici", spune Paşcu.

El declară că din informaţiile sale, România nu a găzduit închisori secrete. "Cert este că în Polonia din câte ştiu a existat o asemenea bază, în timp ce în România n-a existat", afirmă fostul ministru.

"Eu am fost ministru al Apărării. Bineînţeles că nu tot ce se organiza - mai ales că asta era o operaţiune care ţinea de servicii - trebuia să cunoască şi ministrul Apărării, dar în orice caz, eu îi cred pe cei doi preşedinţi când au negat existenţa unor asemenea centre pe teritoriul României. Am discutat şi eu cu oameni care au fost implicaţi şi care mi-au spus că asemenea centre n-au existat în România", spune Ioan Mircea Paşcu.

Membrii Al-Qaida care au furnizat informaţii ce au condus la uciderea liderului reţelei teroriste, Osama ben Laden, au fost interogaţi în închisori secrete ale CIA din România şi Polonia, potrivit CBS News.

 
Ioan Mircea Paşcu, intervievat de Cosmin Ruscior