Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


PCRM ar putea boicota alegerea preşedintelui

voronin-vladimir-se-stramba.jpg

Liderul PCRM, Vladimir Voronin

Deputaţii comunişti nu-l vor vota niciodată pe Marian Lupu pentru funcţia de preşedinte, asta după ce în luna decembrie au tot negociat cu democraţii în vederea formării coaliţiei de guvernare şi candidatura lui Marian Lupu le convenea. Totodată, alegerile anticipate trebuie evitate, iar cei care se vor face vinovaţi totuşi de organizarea unui nou scrutin ar fi deputaţii din Alianţa pentru Integrare Europeană. Declaraţiile au fost făcute de liderul comunist, Vladimir Voronin, în cadrul unei emisiuni la ProTV Chişinău.

Corespondentul RFI la Chişinău, Valeria Viţu

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova ar putea înainta o candidatură proprie la funcţia de preşedinte şi în prezent, susţine Vladimir Voronin, sunt persoane care ar putea ajunge în acest fotoliu şi întrunesc toate condiţiile.

Liderul comunist a evitat însă să dea nume. "Marian Lupu ar trebui să-şi retragă ambiţiile şi candidatura. De ce Lupu se bagă cu de-a sila, pentru a-l vota ? Noi nu-l susţinem. Ce calităţi are pentru a ajunge şef al statului ?", se întreabă fostul preşedinte al Republicii Moldova.

PCRM va boicota alegerea şefului statului, dacă Marian Lupu rămâne candidatura pentru fotoliul de preşedinte, spune liderul comunist.

Tododată, Vladimir Voronin declară că în prezent s-ar încerca obţinerea celor două voturi din partea comuniştilor pentru desemnarea candidaturii Alianţei pentru Integrare Europeană. Şi anume cei din echipa lui Marian Lupu ar face acest lucru. Voronin are totuşi încredere în membrii partidului său şi spune că nici un comunist nu va vota pentru un preşedinte propus de coaliţia de centru- dreapta.

Comuniştii au şi unele soluţii pentru depăşirea crizei. Ei cred că pentru a alege şeful statului este nevoie de crearea unei coaliţii largi, idee respinsă de cei trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană.

PCRM optează şi pentru un candidat apolitic. În acelaşi timp, democraţii sunt în aşteptarea unor propuneri clare din partea comuniştilor, privind alegerea preşedintelui Republicii Moldova.

Potrivit experţilor, şeful statului urmează să fie ales până pe 28 februarie, atunci când se împlinesc două luni de când funcţia de preşedinte interimar a rămas vacantă, după ce a fost deţinută de liberalul Mihai Ghimpu şi în prezent de Marian Lupu. Unele voci cred însă că cele două luni se calculează din momentul expirării mandatului preşedintelui, adică din 2009.

Vladimir Voronin e de părere că Alianţa trebuie deja să anunţe data alegerii viitorului preşedinte al ţării. Comuniştii au şi depus luni o sesizare la Curtea Constituţională, solicitând interpretarea articolului din Constituţie, care se referă la termenul limită pentru alegerea şefului statului.

Pentru sâmbătă, 29 ianuarie, este anunţată plenara PCRM, unde se va discuta despre desemnarea viitorului preşedinte al ţării.

În cazul în care nu se va reuşi alegerea şefului statului, Republica Moldova va avea un nou scrutin parlamentar anticipat, la toamnă.