Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Planul Annan pentru Siria, în pragul eşecului

planul-annan-siria-pragul-esecului.jpg

Prietenii Siriei, reuniţi la Paris (Foto: Reuters/Benoit Tessier)

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Alain Juppe, a declarat că Opoziţia siriană "şi-a îndeplinit obligaţiile" pentru respectarea încetării focului. Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre forţele regimului. Oficialul de la Paris a atenţionat că un eşec al planului Annan ar însemna un "război civil".

În deschiderea unui reuniuni a aproximativ 50 de şefi ai diplomaţiei occidentale şi arabe, care a avut loc la Paris, ministrul francez de Externe a atenţionat că un eşec al planului Annan "este calea spre un război civil, chiar regional". Alain Juppe a mai declarat că observatorii ONU din Siria ar trebui să dispună de "câteva sute de persoane, care să aibă mijloace terestre şi aeriene", pentru a-şi îndeplini mandatul şi pentru a "judeca clar efectivitatea punerii în operă a planului Annan".

Şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton, a anunţat că Turcia intenţionează să invoce Carta NATO, care prevede solidaritate între statele membre, în legătură cu bombardamentele de la frontiera cu Siria.

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat săptămâna trecută că tratează "cu multă seriozitate" apărarea statelor membre, după ce premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că ar putea cere consultări în NATO pentru protejarea frontierei cu Siria.

Articolul invocat al Tratatului NATO stipulează că dacă un stat membru este vizat de un atac, toţi ceilalţi membri ai Alianţei trebuie să considere acest act ca fiind un atac îndreptat împotriva tuturor statelor membre.

Să mai spunem că favoritul în alegerile prezidenţiale din Franţa, socialistul François Hollande, a declarat vineri că în cazul în care va fi ales şi dacă ONU va hotărî o intervenţie militară în Siria, Franţa va participa.