Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pleşu despre Havel: Nimeni nu a riscat în România cât a riscat Havel

Pentru Andrei Pleşu, dispariţia lui Vaclav Havel este ”dispariţia unei reţete morale şi intelectuale, pe care nu a mai văzut-o reprodusă”. Scriitorul român spune că Havel era un om ”întreg, normal, care nu s-a smintit din cauza prestigiului capătat”. Un om care a rămas el însuşi, în ciuda tuturor tulburărilor prin care a trebuit să treacă.

Andrei Pleșu: Dispariţia lui e dispariţia unei reţete morale şi intelectuale pe care nu am văzut-o reprodusă. Era un om care putea avea bun-simţ, fără să îşi piardă idealismul şi un om care putea avea idealism, fără să îşi piardă bunul simţ. O perfectă măsură, un perfect echilibru, un perfect dozaj, care ţinea şi de natura lui, dar şi de o anumită curăţenie interioară pentru care eu îl admir.

 

Rep.: Ceea ce impresiona la Havel era ”normalitatea” sa. Se purta la fel de firesc şi cu regina Angliei şi cu oamenii de pe stradă. În memoriile sale scrie cu tot atâta pasiune despre o întâlnire cu Madeleine Albright, ca despre micile reparaţii din castelul din Praga. Care e reteţa acestei normalităţi?

A.P: Aveţi dreptate. Havel era ceea ce aş numi un om întreg, un om normal, un om care nu s-a smintit din cauza prestigiului pe care l-a căpătat pe bună dreptate, dar nici nu a înţeles să negocieze când a fost vorba de valori esenţiale. Tipul acesta de echilibru interior, de decenţă interioară este în mare criză astăzi, nu numai în România, peste tot în lume şi cu el dispare un model, nu dispare doar o biografie exemplară.

 

Vaclav Havel, ”un om care a înţeles să rămână el însuşi”

 

Rep.: Havel a stat cinci ani în închisoare şi spune la un moment dat:  ”Eroismul meu de puşcăriaş a rezultat numai din frică”. Ce să întelegem?

A.P.: Este o formă de onestitate şi curăţenie interioară. Havel nu a fost o natură de erou în sensul în care vedem portretul eroului în diverse seriale de televiziune sau ode omagiale. A fost un om căruia i-a fost frică şi a mărturisit-o. A fost un om care a trecut prin crize de panică şi de nesiguranţă, pe care le-a învins întotdeauna nu în numele unui eroism factice, ci în numele exact al normalităţii. Un om care a înţeles să rămână el însuşi, dincolo de toate tulburările interioare prin care a trebuit sa treacă. Un erou adevărat nu e un fel de vietate anesteziată la frică, ci cineva care asuma drama, teama şi riscul cotidian.

 

Rep : Charta 77, documentul dizidenţilor din Cehoslovacia la a cărui redactare Havel a contribuit din plin, a avut un ecou mare în Europa de Est, iar în România a provocat probabil cea mai serioasă mișcare de contestare din regimul comunist şi anume scrisoarea lui Paul Goma. Cum s-a văzut atunci Charta 77?

A.P.: Din păcate, România a perceput cu oarecare solidaritate gestul lui Paul Goma, dar nu l-a legat de modelul lui în mod suficient. Nici Paul Goma nu a binemeritat de la patrie prestigiul şi omagiul pe care le merită. Trebuie să o spunem deschis: nu am avut anvergura, poate nu am avut nici contextul, nici împrejurările de care Havel a beneficiat, ca să putem recupera un anumit tip de atitudine civică pe care el le-a putut avea şi pe care le-a putut impune şi altora. Din păcate, gestul lui Goma a rămas izolat, însoţit de câteva zeci de intelectuali şi de oameni de bine. Dar în România nu a putut produce ecoul pe care l-a putut produce în Cehoslovacia şi este una dintre  problemele noastre istorice.

 

Rep.: Pentru final, o întrebare care s-a mai pus de multe ori. De ce România nu a avut un Havel?

A.P.: Sunt o mulţime de elemente de context care ne pot justifica. Nici intelectualii români nu au avut ascutișul şi radicalitatea gestului pe care l-a avut un Havel sau un Michnik în perioada dinainte de 1989. La noi, prietenii lui Havel au apărut după 89. Aud şi acum politicieni români care se laudă cu prietenia lui, care îl tutuiesc, care se grăbesc să se manifeste ca prezenţi în anturajul lui, când în realitate ei au făcut de-abia târziu un gest recuperator şi nemeritat. Pentru că nimeni nu a riscat în România, la nivelul lui Havel, cât a riscat Havel.