Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Poate fi aplicat scenariul revoluţiei tunisiene în Egipt?

egipt.jpg

REUTERS/Mohamed Abd El-Ghany

Iată o întrebare pe care şi-o pune acum multă lume. Nemulţumirile populare sunt oarecum de aceeaşi natură şi în Tunisia şi în Egipt. Nemulţumiri în primul rînd economice, legate de scumpiri, şomaj, lipsă de orizont pentru tineri în general şi mai ales pentru tinerii cu studii. În Tunisia populaţia şi-a focalizat nemulţumirile politice împotriva dictaturii încarnată de preşedintele Ben Ali, în Egipt frustrarea este şi mai mare pentru că Hosni Mubarak se află la putere de aproape 30 de ani.

Caricaturistul cotidianului LE MONDE, Plantu, surprinde  extrem de bine sentimentele egiptenilor. În caricatura sa vedem un grup de egipteni care transportă o mumie şi se adresează unui director de muzeu berlinez, spunîndu-i: "daţi-ne înapoi bustul lui Nefertiti, care se află în muzeul vostru, şi vă dăm în schimb mumia lui Hosni Mubarak".

Dincolo de glumă, toată lumea constată că regimul reprezentat de Hosni Mubarak este unul mumificat care nu mai poate oferi oxigen societăţii egiptene. Manifestanţii cer de altfel exact acest lucru, plecarea de la putere a lui Mubarak, dizolvarea Parlamentului şi sfîrşitul stării de urgenţă care durează în această ţară din… 1981. Ultima dată cînd s-au mai aflat în Egipt atîţia oameni pe străzi a fost… pe 21 mai 2003 cînd egiptenii manifestau împotriva intervenţiei americane în Irak.

Culmea este că declaraţiile făcute la Washington în contextul acestui început de revoltă din Egipt sunt mai degrabă favorabile lui Hosni Mubarak. Pentru americani şi pentru occidentali în general, şi chiar pentru Israel, Hosni Mubarak este un partener politic, un garant al stabilităţii în Egipt şi un aliat sigur în lupta anti-teroristă.

Şi Washingtonul, dar şi Uniunea Europeană îi transmit diverse mesaje lui Hosni Mubarak sugerîndu-i să fie atent la aspiraţiile şi revendicările populaţiei. Ceea ce înseamnă că perspectiva unei schimbări brutale în Egipt îi sperie mai mult pe occidentali decît revoluţia din Tunisia.

Şi pe bună dreptate, pentru că Tunisia este o ţară de numai 10 milioane de locuitori, în timp ce Egiptul este cea mai populată ţară arabă: 80 de milioane de locuitori. Societatea civilă tunisiană este şi ea diferită de cea egipteană. În Tunisia emanciparea femeilor este reală, procentul de oameni educaţi este mai mare, putem chiar vorbi de o adevărată opoziţie democratică şi laică.

În Egipt, principala forţă de opoziţie sunt "Fraţi musulmani", adică forţele cele mai obscure din evantaiul mişcărilor islamice. Iar scenariul cel mai negru pe care l-ar putea trăi Egiptul este căderea actualului regim mumificat şi instituirea în schimb a unei republici islamice de tip iranian cu "Fraţii musulmani" în frunte.

Franţa deplînge violenţele comise zilele acestea în mai multe oraşe egiptene şi faptul că au murit oameni. Parisul reaminteşte, prin vocea doamnei Michèle Alliot-Marie, şefa diplomaţiei franceze, că politica sa este una de promovare a democraţiei în toate ţările din lume.