Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Preda: Competiţia din PDL are un aer suprarealist

pdl.jpg

Convenţia Naţională a PDL va avea loc pe 14 mai.

Alegerile din Partidul Democrat Liberal au "un mic aer suprarealist", declară la RFI euro-parlamentarul PDL, Cristian Preda. El spune că-l susţine pe Theodor Paleologu la preşedinţia formaţiunii. Preda precizează că nu candidează pentru nici o funcţie de conducere, cum fac colegii săi, Monica Macovei şi Sever Voinescu, pentru că "libertatea unui membru de rând e mai importantă decât funcţia".

PDL trebuie să aleagă între a fi populist şi a fi liberal, declară Cristian Preda. "Partidul Democrat Liberal, dacă vrea să ocupe partea de dreapta trebuie să-şi asume o identitate liberală, pentru că avem de fapt două variante pentru a încarna dreapta, în condiţiile în care nici un alt partid nu o mai face astăzi: varianta unu este să fim populişti şi varianta doi este să fim liberali. Eu cred că trebuie să fim liberali şi cred că dintre cei trei candidaţi, Toader Paleologu este cel mai aproape de sensibilitatea liberală", explică euro-parlamentarul democrat-liberal.

Preda consideră că "există două elemente care aduc un mic aer suprarealist acestei competiţii. Iniţial s-a pornit de la ideea ca Boc să fie candidat, pentru că nu va mai fi prim-ministru, au fost şi aleşi locali care au votat în acest sens şi toată lumea aştepta ca Boc să nu mai fie prim-ministru, ci candidat la şefia partidului. Al doilea element interesant este acela că deşi primul-ministru şi mulţi miniştri candidează, în mod public discuţia nu e despre Guvern. Dimpotrivă, susţinătorii lui Boc l-au atacat pe Blaga, spunând că acesta e aliat cu Opoziţia, deci ei nu apără Guvernul, dar îl atacă pe Blaga, spunând că ar fi aliat cu Opoziţia, ceea ce, în fine, nimeni n-a înţeles. În schimb, Blaga, care ar fi avut într-adevăr o oportunitate să-şi construiască această candidatură definind o alternativă la Guvern nu face acest lucru, probabil timorat, de frică să nu creadă cineva că e în Opoziţie. Deci nu se conturează un dialog care să articuleze clivajul de care vă spuneam şi anume miniştri versus non-miniştri".

Deputatul european crede că "bătălia cea mai importantă e bătălia electorală din 2012, iar în interiorul PDL, adevărata competiţie, competiţia cu miză, va fi după alegerile viitoare".

Întrebat de ce nu candidează pentru o funcţie de conducere, la fel ca Monica Macovei şi Sever Voinescu, Preda a răspuns: "Eu cred că eşti ceea ce vrei să fii într-un partid, indiferent dacă ai o funcţie sau nu. Libertatea unui membru de rând e mai importantă decât funcţia negociată sau pur şi simplu obţinută în urma unui vot într-o competiţie suprarealistă. Libertatea e importantă. Putem să aşteptăm, nu trebuie să ne grăbim foarte tare".

Convenţia Naţională a PDL va avea loc pe 14 mai.

Cristian Preda, intervievat de Cosmin Ruscior