Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Presa egipteană: Gaddafi a fugit în Algeria

Muammar Gaddafi a fugit din Libia, titrează sâmbătă presa egipteană, care susţine că un convoi de şase maşini blindate, care ar transporta oficiali libieni şi chiar pe Gaddafi, a trecut vineri din Libia în Algeria. Informaţia nu a fost deocamdată confirmată de oficiali alegerieni sau libieni. Situaţia rămâne incertă în Libia, acolo unde rebelii au preluat în mare parte controlul asupra ţării, iar atrocităţile regimului Gaddafi sunt scoase treptat la lumină.

După ce joi, un lider rebel anunţa că peste 20 de mii de oameni au fost ucişi de la începutul revoltei, vineri cadavrele a aproximativ 80 de persoane au fost descoperite într-un spital dintr-un cartier din sudul capitalei Tripoli. Oamenii ar fi decedat pentru că nu au primit îngrijiri, relatează AFP.

Lunetişti ai lui Kadhafi au ţinut la distanţă orice persoană care încerca să se apropie, răniţi şi personal medical, au declarat medicii. De-a lungul zilelor, pacienţii au murit, unul după altul, deoarece nu au primit îngrijiri, potrivit surselor citate.

Uniunea Africană refuză să recunoască legitimitatea CNT libian

Între timp, Uniunea Africană (UA), a avut vineri o poziţie surprinzătoare faţă de situaţia din Libia. Organizaţia a anunţat că refuză să recunoască legitimitatea Consiliului Naţional de Traziţie (CNT) din Libia, formatiunea care reprezintă interesele rebelilor care au preluat în mare parte controlul asupra ţării africane.

"CNT este pe cale să preia controlul asupra (capitalei libiene) Tripoli şi, deşi ei spun că au cucerit oraşul, există lupte în continuare", a relevat preşedintele sud-african, Jacob Zuma. "Deci, nu putem spune că aceasta este forţa care este legitimă acum", a continuat Zuma, vorbind în numele UA, la încheierea unei reuniuni a acestei organizaţii, cu sediul la Addis Abeba, capitala Etiopiei.

UA se află într-o situaţie stânjenitoare, pentru că o parte a membrilor săi, şi anume zece din totalul de 54, au recunoscut CNT. Între cele zece ţări se află Etiopia, Burkina Faso, Ciad, Nigeria, Senegal, Gambia, Coasta de Fildeş şi Rwanda.