Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Preşedintele anunţă ajustări fine

presedintele-traian-basescu.jpg

Preşedintele Traian Băsescu.

În 2011 vor continua politicile de reducere a cheltuielilor, atât sociale cât şi cu forţa de muncă a declarat preşedintele Traian Băsescu, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

 Şeful  statului a spus că, "dacă în 2010 s-a făcut ajustare brută a salariaţilor, în 2011 trebuie să se treacă la ajustare fină".

"Deocamdată, Guvernul a constatat că se poate încadra în suma de 39 de miliarde fond de salarii, făcând o mărire cu 15%. Dacă economia va avea performanţe, dacă colectarea va fi mai bună, va rămâne să se ia o decizie politică, dacă un eventual excedent de venituri va fi dirijat către investiţii, pentru creare de locuri de muncă, pentru că este una din cheile anului 2011, crearea de locuri de munca… Banii se vor duce la investiţii, pentru creare de locuri de muncă, pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii sau în salarii", a explicat şeful statului.

Analistul economic Radu Soviani de la Money Channel îl contrazice însă pe şeful statului. Concedierile făcute anul acesta în sectorul bugetar au fost fine, pe hârtie, iar cele de anul viitor vor fi cele dure, pentru că vor fi impuse de FMI care va realiza că în 2010 au fost tăiate posturi care erau oricum vacante.
Radu Soviani îşi argumentează afirmaţia prin faptul că, în ciuda disponibilizărilor, şomajul nu a crescut, ci a scăzut 7 luni la rând.
De asemenea, Radu Soviani apreciază că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind creşterea economică în 2011 sînt bazate, mai degrabă, pe speranţe şi deziderate, decât pe politici economice concrete.

Şeful statului a estimat că România îşi va relua creşterea economică "lent şi bazat, în primul rând, pe investiţii şi, mult mai puţin, pe bule imobiliare şi pe consum excesiv". Deci, nu vor mai fi creşteri explozive, care să absoarbă rapid forţa de muncă şi, atunci, dacă nu intervenim acum, creând un avantaj şi patronilor şi salariaţilor, riscul, ca, pe termen lung, foarte mulţi cetăţeni să nu aibe plătite contribuţiile sociale şi de sănătate, creşte. Deci, din acest motiv, în primul rând, pentru a proteja interesele celor aflaţi în câmpul muncii, trebuie să flexibilizăm Codul Muncii", a mai arătat şeful statului.

Analistul economic Radu Soviani intervievat de Samuel Stan