
Politică
"Prima casă" şi pentru proprietarii de locuinţe până în 50 mp, indiferent de vârstă
Asta înseamnă că oricine are în proprietate o locuinţă de maxim 50 de metri pătraţi poate cumpăra o nouă locuinţă prin programul "Prima Casă".
Întrebat dacă în program se pot înscrie şi persoanele care au avut o locuinţă de 70 metri pătraţi, dar nu se mai află în proprietatea imobilului, secretarul de stat în ministerul finanţelor, Bogdan Drăgoi, a precizat că în noua ordonanţă de urgenţă este precizat clar că beneficiar este cel care "la momentul aplicării pentru credit" nu deţine, împreună cu soţul sau soţia, o locuinţă sau deţine o locuinţă de maximum 50 de metri pătraţi care să nu fi fost cumpărată prin acest program.
Totodată, Bogdan Drăgoi spune că marea majoritate a băncilor au decis că vor accepta noile condiţii pentru "Prima Casă".
"Programul de faţă are a face cu tot stocul de garanţii deja emise, se referă la cele 1,5 miliarde euro deja emise şi la cele o 100 sută milioane euro din plafonul pe 2011 neutilizat încă. După ce se utilizează acest plafon de 100 milioane euro rămase, băncile au opţiunea să decidă că nu merg înainte, şi atunci rămân cu expunerea pe care o au în acest moment sau să meargă pe acest program. Fac o paranteză - marea majoritate a băncilor au decis că vor să meargă pe acest program, atunci plafonul lor emis efectiv se dublează" a spus secretarul de stat.
Vestea este bună pentru cei care vor să acceseze programul Prima Casă dar nu şi pentru bănci care nu vor agrea schimbările, apreciază redactorul şef adjunct la Ziarul Financiar, Razvan Voican.
Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că discută cu băncile varianta reducerii la jumătate a garanţiei statului la creditele alocate până în prezent prin programul "Prima casă" astfel încât suma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanţiile emise, să poată fi folosită în continuare pentru acordarea de noi împrumuturi.