Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Primăriile au prejudiciat statul cu 11,5 milioane de euro

Primăriile din Bucureşti au prejudiciat statul român cu 11,5 milioane de euro potrivit unui raport al Curţii de Conturi. Cea mai mare gaură la buget, de aproximativ 7 milioane de euro, a provocat-o Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement din Bucuresti. Inspectorii au constatat că ALPAB a achiziţionat ilegal ceasuri stradale placate cu aur de 24 de karate sau ambarcaţiuni care au fost plătite, dar nu au fost primite.

Cristian Ghinea, director al CRPE şi reprezentant al Platformei România Curată spune la RFI că în această situaţie ar trebui sesizată procuratura.
"În mod normal ar trebui ca acest raport sa fie trimis către procurori. Ei să verifice aceste acuzaţii, să vadă care anume sunt fapte penale şi care sunt fapte de proastă guvernare, pentru că ele sunt pedepsite în mod diferit.

Faptele penale sunt pedepsit cu proces, faptele de proastă guvernare sunt pedepsite de electorat, care ar trebui să nu îi mai voteze la următoarele alegeri. Din nefericire însă, Curtea de Conturi are mai degrabă o istorie proasta privind urmărirea rezultatelor unor asemenea anchete pentru că au fost numeroase anchete de acest gen care au rămas în sertare."    
În topul cu cele mai mari prejudicii aduse statului în 2009 pe primul loc se afla Primăria Capitalei, cu aproximativ 2,15 milioane de euro. Pe locul doi Primaria Sectorului 1, condusă de liberalul Andrei Chiliman, care a prejudiciat statul cu 1,16 milioane de euro.

Pe locul trei Primăria Sectorului 2, condusă de Neculai Onţanu, a provocat o paguba de 408.500 euro.

În sectorul 6, Primăria condusă de Cristian Poteraş a păgubit statul cu 165.500 euro. Primăria sectorului 3, condusă de Liviu Negoiţă. a cheltuit ilegal 85.000 de euro. În sectorul 4, Primăria condusă de Cristian Popescu "Piedone" a prejudiciat statul cu 75.500 de euro.

Pe ultimul loc se află sectorul 5, unde primarul Marian Vanghelie şi primăria condusă de el au cheltuit ilegal 53.750 de euro, arată raportul Curţii de Conturi.     

 
Cristian Ghinea, director al CRPE şi reprezentant al Platformei România Curată