Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Pro-europenii de la Chişinău au bătut palma

lupu-marian-prim-plan-bun.jpg

Preşedintele PDM, Marian Lupu

Alianţa pentru Integrare Europeană s-a refăcut în Republica Moldova : liderii PLDM, PDM şi PL au semnat, joi, 30 decembrie, acordul de constituire a coaliţiei de guvernare. Anterior, Consiliul Naţional al Partidului Democrat a votat în favoarea refacerii coaliţiei de centru-dreapta cu Partidul Liberal Democrat şi Partidul Liberal, în defavoarea unei eventuale alianţe cu PCRM.

Corespondentul RFI la Chişinău, Valeria Viţu

Liderii PLDM, PDM şi PL au semnat, joi, 30 decembrie, acordul de constituire a coaliţiei de guvernare. "Ţin să mulţumesc colegilor pentru această perioadă care va fi de neuitat. Am găsit soluţii pentru ca Moldova să continue să se dezvolte. Alianţa pe care o constituim astăzi va funcţiona pe parcursul a patru ani de zile", spune preşedintele PLDM, Vlad Filat.

Premierul este completat de liderul Partidului Democrat. "Este o decizie conştientizată, care se referă la prezentul şi viitorul ţării. Le mulţumesc colegilor pentru flexibilitate, capacitatea de a găsi un numitor comun", declară Marian Lupu.

"Republica Moldova are viitor. Avem multe lucruri de făcut. Avem nevoie de reforme juridice pe verticală. Dacă vom fi deştepţi şi uniţi, venim nu pe patru ani. Rămâne să ne bucurăm. La mulţi ani !", afirmă preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

Anterior, Consiliul Naţional al Partidului Democrat a votat în favoarea refacerii coaliţiei de centru-dreapta cu Partidul Liberal Democrat şi Partidul Liberal, în defavoarea unei eventuale alianţe cu PCRM. Votul a fost covârşitor în favoarea refacerii Alianţei pentru Integrare Europeană. Din cei 228 de membri ai Partidului Democrat, 201 au optat pentru crearea coaliţiei de centru-dreapta, cinci au fost împotrivă şi 20 s-au abţinut.

În cadrul şedinţei Consiliului Naţional al Partidului Democrat au fost lansate trei opţiuni şi anume crearea coaliţiei de centru-stânga, de centru-dreapta sau nici o coaliţie cu nici o altă formaţiune.

"Dacă va fi pregătit şi cizelat acordul privind constituirea coaliţiei de guvernare, va fi semnat chiar astăzi. Existăînsă un şir de lucruri constructive, care se referăla perfecţionaraea mecanismului de guvernare", a declarat Marian Lupu, după şedinţa Consiliului Naţional.

PCRM nu a comentat deocamdată poziţia Partidului Democrat, care se pare că i-a luat prin suprrindere. Negocierile dintre PD şi comunişti au fost mult mai avansate decât cele cu formaţiunile democratice, timp de aproape o lună.

Parlamentul se reuneşte din nou joi după-amiază, pentru a-şi alege preşedintele. Acum că există o majoritate, e clar că Alianţa va reuşi să-şi impună candidatul. Dacă ar fi să ţinem cont de oferta Partidului Liberal Democrat, lansată acum vreo trei săptămâni celorlalţi colegi de alianţă, funcţia de preşedinte al Parlamentului îi va reveni liberalului Mihai Ghimpu, care la rândul său a declarat că este gata să cedeze temporar fotoliul liderului democrat, Marian Lupu. Astfel, preşedintele PD va deveni şi şef interimar al statului, până la desemnarea unui preşedinte pentru o perioadă de patru ani.

Coaliţia de centru-dreapta mai are nevoie de două voturi, pentru a alege preşedintele ţării şi speră să le obţină de la comunişti.