Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Proiectul de revizuire a Constituţiei, principalele modificări

Administraţia prezidenţiala a făcut public miercuri proiectul de modificare a constitutiei, document care a fost trimis de şeful statului Consiliului Legislativ şi urmează a fi transmis şi partidelor şi Parlamentului pentru dezbatere.

Textul propune trecerea la un Parlament unicameral, cu maxim 300 de parlamentari .
Urmărirea, percheziţia sau reţinerea parlamentarilor se va putea face fără acordul Legislativului, iar reţinerea unei persoane nu poate depasi 48 de ore (faţă de 24 in actuala Constituţie).

Deasemenea caracterul licit al averii dobândite nu se va mai prezuma ca în prezent, proiectul stipulând că averea dobândită licit nu poate fi confiscată. o altă schimbare majoră este aceea că Preşedintele poate dizolva Parlamentul dacă nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 45 de zile (n.r. în prezent 60), Suspendarea Preşedintelui se poate face numai după obţinerea avizului Curţii Constituţionale.
Proiectul bugetului de stat va fi aprobat şi de UE, deficitul nu poate depăşi 3% din PIB iar datoria publica nu poate fi mai mare de 60% din PIB. Se mai precizeaza ca imprumuturile externe pot fi contractate numai in domeniul investitiilor.
Deasemenea candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Propunerea primului-ministru de revocare şi de numire a unor membri ai Guvernului se poate face numai după consultarea preşedintelui, in conditiile in care actualul text constituţional prevede doar că  "în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului".

Guvernul îşi poate angaja răspunderea în Parlament "o singură dată pe sesiune", limitare care nu se aplică în cazul proiectului bugetului de stat şi celui al asigurărilor sociale de stat Consiliul Superior al Magistraturii va avea şi 6 membri reprezentanţi ai societăţii civile, din care 3 sunt numiţi de Parlament, iar 3 de şeful statului, prevede proiectul de revizuire a Constituţiei, conform căruia mandatul membrilor CSM nu poate fi prelungit sau înnoit, iar votul lor este public.
 
Eliminarea prezumției caracterului licit al dobândirii averii, propusă în proiectul de modificare a Constituţiei, anunţat de preşedintele Traian Băsescu, este necesară pentru alinierea României la nivelul Uniunii Europene, a declarat miercuri la RFI, in emisiunea 40 de minute , Laura Ştefan, expert pe justiţie al Societăţii Academice din România.

Laura Ştefan, expert pe justiţie al Societăţii Academice din România