Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cât de puternică este armata libiană

Confruntat cu spectrul unei explozii a preţului la carburanţi care, dacă se prelungeşte, rsică să compromită relasnaera economică, preşedintele Barack Obama a ridicat vocea. Liderul de la Casa Albă e de părere că "Muamar Gadafi a pierdut orice legitimitate şi trebuie să plece".

E pentru prima dată când Obama face public acest gen de apel. La cererea liderului de la Washington, Pentagonul a început să pregătească un evantai de opţiuni militare pentru a face faţă unor urgenţe în dosarul libian. Întrebarea care se pune este ce va întâlni în faţa sa armata americană - sau în general cea occidentală?

 Va întâlni o armată numeroasă dar cu echipamente învechite, afirmă specialiştii militari. Cheltuielile militare libiene s-au ridicat în 2009 - ultimul an de referinţă - la 1,3 miliarde de euro, de trei ori mai puţin decât vecinul ei magrebian, Algeria.

Armata libiană numără circa 76 de mii de soldaţi, din care două treimi pentru trupele terestre. Alături de aceste trupe, mai există în Libia o miliţie, o formaţie  paramilitară de circa 40 de mii de oameni.

La nivel de echipamente, armata libiană poate alinia 800 de tancuri şi două mii de vehicule blindate de infanterie, mii de rachete sol-aer. Ce nu se ştie exact este de ce stocuri de arme chimice mai dispune regimul Gadafi. În acelaşi timp, trebuie precizat că aceste echipamente despre care vorbeam sunt pare-se în mare parte depăşite iar trupele au fost toate la fel de bine antrenate.

Mai multe raţiuni explică aceste lucruri. Mai întâi, războiul dus în Ciad în anii 80 de colonelul Gadafi a fost un angajament greu pentru ţară şi ostaşii ei. Reamintim pentru cei care au uitat că după ce Libia a anexat un teritoriu ciadian, s-a opus mai întâi trupelor franceze după care a fost ţinta ripostei americane. Al doilea motiv care explică învechirea echipamentelor militare libiene este embargoul impus ţării de ONU pe comerţul cu arme încă din 1992 după ce o serie de atentate teroriste fuseseră puse pe seama responsabililor de la Tripoli - e vorba în particular de doborârea unui avion al companiei americane Panam la Lockerbie şi apoi a unui aparat francez al companiei UTA în deşertul african.

Embargoul nu a fost ridicat decât în 2004 şi doar de către euroepeni. Cu alte cuvinte, putem spune că dacă în 1986 Libia mai reprezenta o ameninţare, lansând chiar două rachete Scud împotriva insulei italieneşti Lampedusa - cea pe care se refugiază acum imigranţii tunisieni - astăzi capacităţile de care disipune Libia sunt mult diminuate, cel puţin în opinia experţilor. În plus, de când ţara lui Gadafi a renunţat la înarmarea nucleară în 2003 pentru a fi reacceptată de comunitatea internaţională, Libia nu a mai efectuat teste balistice.

Armata aerului, atât de temută în aceste zile de manifestanţii libieni din opoziţie, este formată din 18 mii de militari şi dispune de aproape 400 de avioane potrivit Institutului Internaţional de Studii Strategice cu sediul la Londra. E vorba de cele mai multe ori de aparate de fabricaţie sovietică tip Mig, Tupolev, Suhoi şi elicopetere MI 35.

În plus, potrivit observatorilor internaţionali, piloţii de vânătoare libieni nu zboară decât circa 85 de ore pe an, exerciţiu insuficient pentru a menţine competenţe valabile.

În sfârşit, nu trebuie uitaţi din acest peisaj mercenarii lui Gadafi, se vorbeşte de 25 mii de oameni din diverse ţări africane pe care colonelul de la Tripoli i-a recrutat şi care încă n-au fost toţi desfăşuraţi pe teren.

Foşti combatanţi din ţări precum Nigerul, Ciadul, Mali sau Somalia, ei au fost finanţaţi de Gadafi încă din 1969 de când acesta a ajuns la putere. Reuniţi într-o aşa-zisă legiune islamică - un fel de legiune străină locală - aceşti combatanţi "fabricaţi" de Gaddafi, îi vor fi probabil şi cei mai fideli dictatorului de la Tripoli.