Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rebelii libieni critică NATO

În Libia rebelii reproşează Alianţei Atlantice că şi-a rărit intervenţiile aeriene împotriva trupelor lui Gaddafi. NATO afirmă însă că nu i-a abandonat pe civilii libieni aflaţi sub ameninţarea oamenilor lui Gaddafi. Când Franţa şi Marea Britanie conduceau operaţiunile, spun ei, bombardamentele erau mai numeroase şi mai eficiente. O parte din locuitorii oraşului Benghazi au chiar impresia că au fost abandonaţi de occidentali şi au manifestat cu lozinci pe care era scris "Sarkozy - trădător".

Marţi, la Benghazi, principala bază a rebelilor, oraşul simbol al revoltei libiene, numeroşi civili au manifestat cu drapelul Franţei cerându-i preşedintelui Nicolas Sarkozy să se mobilizeze din nou în favoarea lor. Faptul că Alianţa Atlantică a preluat conducerea operaţiunilor aeriene, în urmă cu aproape o săptămână, a provocat de fapt o nelinişte printre rebeli precum şi în rândurile libienilor din zonele controlate de insurgenţi.

Când Franţa şi Marea Britanie conduceau operaţiunile, spun ei, bombardamentele erau mai numeroase şi mai eficiente. O parte din locuitorii oraşului Benghazi au chiar impresia că au fost abandonaţi de occidentali şi au manifestat cu lozinci pe care era scris "Sarkozy - trădător".

De partea sa, Alianţa Atlantică reaminteşte care sunt exact prevederile rezoluţiei 1973 a Organizaţiei Naţiunilor Unite: şi anume protecţia civililor libieni. Tot NATO îi asigură pe rebelii din oraşul Misrata că vor fi ajutaţi să respingă trupele lui Ghaddafi care asediază practic oraşul. Iar rebelii din Bengahzi au primit aprobarea de a-i aproviziona pe cei din Misrata pe cale maritimă.

Toate aceste detalii pun în evidenţă un fapt: şi anume că acest conflict civil din Libia riscă să devină unul extrem de lung şi să destabilizeze o întreagă regiune. Un astfel de conflict atrage întotdeauna tot felul de mercenari, de seniori ai războiului, de traficanţi şi de extremişti. Pentru islamiştii radicali şi membrii reţelei teroriste Al Qaida, Libia a devenit acum un fel de El Dorado unde îşi poate plasa pionii şi desfăşura propaganda.

Dacă ar fi să dăm crezare unor surse de la Moscova, colonelul Gaddafi ar fi angajat câteva sute de mercenari din Republica Belarus, toţi membri ai unor unităţi de elită. Ei ar fi plătiţi cu câte 3000 de dolari pe lună şi ar fi semnat contracte individuale cu autorităţile de la Tripoli.

Nu trebuie să ne mire deci faptul că occidentalii analizează acum diversele scenarii politice la acest conflict. Washingtonul a trimis însă şi un emisar la Benghazi pentru a analiza perspectiva unei recunoaşteri a Consiliului Naţional de Tranziţie, aşa cum au procedat până acum Franţa, Qatarul şi Italia. Turcia, în paralel, încearcă o operaţiune de mediere şi declară astăzi că prioritatea este încetarea focului în Libia. Sigur, nimeni nu crede că o tranziţie spre democraţie ar fi posibilă în această ţară cu Gadaffi menţinut la putere...

Europenii, însă, constată zilnic că pe măsură ce avansează democraţia în alte ţări arabe, se multiplică şi numărul imigranţilor pe coastele sale. Din ianuarie până acum 22 de mii de tunisieni au debarcat numai în Italia. "Primăvara arabă", cum mai este numită mişcarea de revoltă din Magreb, provoacă deci multe nelinişti, iar la Paris, mai nou, opoziţia îi cere lui Nicolas să-şi clarifice doctrina.

Întrucât a devenit un "vânător de dictatori" (expresia îi aparţine editorialistului din Liberation), şi dacă tot a intervenit în Libia şi Coasta de Fildeş, atunci este cazul ca Nicolas Sarkozy să precizeze după ce criterii îşi ia deciziile. Pentru că pe lista ţărilor marcate de dictaturi incompatibile cu ideea de civilizaţie nu se află, din păcate, doar Libia şi Coasta de Fildeş, lista este de fapt mult mai lungă...

 
Matei Vişniec