Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Regele Mihai răspunde criticilor lui Băsescu: "Nu merită să reacţionez la insulte mărunte"

regele-mihai-nu-merita-sa-raspund-unor-jigniri-marunte.jpg

Regele Mihai: Nu merită să răspund unor jigniri mărunte. Foto: Reuters

Regele Mihai comentează pentru prima dată acuzaţiile de trădare formulate de preşedintele Băsescu în urmă cu câteva luni, într-un interviu acordat BBC în Elveţia, cu puţin timp înainte de aniversarea a 90 de ani. "Nu merită să reacţionez la asemenea jigniri mărunte", spune Regele Mihai. "Cu cât sunt mai mărunte insultele preşedintelui, cu atât el se va considera mai important", a spus fostul suveran.

"Acesta e modelul: cu cât e mai măruntă insulta, cu atât el se va considera mai important…", a spus fostul monarh, făcând referire la acuzaţiile lui Traian Băsescu. "Nu există ceva de care să-mi pese mai puţin", a adăugat regele Mihai.

Într-un interviu televizat din luna iunie, preşedintele Băsescu l-a acuzat public pe rege de "trădare a interesului naţional" prin abandonarea României în mâinile sovieticilor şi l-a criticat pentru că nu ar fi depus suficiente eforturi pentru a opri deportarea evreilor. La acel moment, Regele Mihai a refuzat să comenteze. Acum însă, în interviul acordat BBC, el a spus doar că "Nu este cazul să răspund unei astfel de acuzaţii".

În interviul acordat BBC, fostul suveran vorbeşte şi despre momentul abdicării sale. Premierul de atunci, Petru Groza, l-a convocat la scurt timp după logodna sa cu actuala soţie, Regina Ana, şi l-a obligat să semneze decretul de abdicare. În jurul Palatului Regal, trupe de soldaţi îşi ocupaseră poziţiile, povesteşte regele, iar Groza a ameninţat că va ucide circa 1000 de simpatizanţi ai monarhiei. "Ce ai putea să faci într-o asemenea situaţie?" a întrebat retoric regele. Ca să fie şi mai convingător, premierul comunist l-a forţat pe fostul suveran să-i atingă buzunarul hainei, unde ar fi ţinut ascunsă o armă.

Aplaudat marţi îndelung în Parlament înainte şi după discursul ocazionat de împlinirea vârstei de 90 de ani, Regele Mihai a declarat în faţa camerelor reunite că "a sosit momentul să ne rupem de năravurile trecutului - demagogie, egoism primitiv, luptă pentru putere. Ele aduc aminte prea mult de anii dinainte de 1989". La şedinţa Camerelor reunite au asistat foştii preşedinţi postrevoluţionari. Au lipsit şeful statului, Traian Băsescu, premierul Emil Boc, majoritatea membrilor Guvernului, dar şi patriarhul Daniel.