Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Remanierea, tot mai aproape?

andronescu-ecaterina-ministrul-educatiei-20090918073943-20090919133132.jpg

Ecaterina Andronescu, unul dintre miniştrii vizaţi de o eventuală remaniere

Discuţiile despre o eventuală remaniere care să-i vizeze pe miniştrii PSD s-au înteţit în ultima perioadă. Cel mai recent scenariu în acest sens implică demisia a trei miniştri democrat-liberali. Ar fi vorba de Vasile Blaga, Mihai Stănişoară şi Elena Udrea, potrivit Hotnews.ro, care citează surse din PD-L. De la PSD, Ecaterina Andronescu este la un pas de a fi demisă din fruntea ministerului educaţiei.

Discuţiile despre o eventuală remaniere care să-i vizeze pe miniştrii PSD s-au înteţit în ultima perioadă. Cel mai recent scenariu în acest sens implică demisia a trei miniştri democrat-liberali. Ar fi vorba de Vasile Blaga, Mihai Stănişoară şi Elena Udrea. Ei ar fi dispuşi să demisioneze în cazul în care social-democraţii continuă schimbarea unor şefi din teritoriu. Declaraţia a fost făcută pentru Hotnews.ro de surse din PD-L.

În cazul lui Vasile Blaga, o eventuală demisie ar putea avea şi alte explicaţii. Conducerea PDL va decide la începutul săptămânii dacă ministrul dezvoltării va coordona campania partidului pentru prezidenţiale. La rândul ei, Elena Udrea ar putea renunţa la fotoliul de ministru pentru a diminua impactul unei eventuale sesizări penale din partea comisiei parlamentare care anchetează cheltuielile de la Ministerul Turismului.

Senariile vin pe fondul tensiunilor din coaliţia de guvernământ. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este la un pas de demitere, din cauza unui ordin controversat, care îi dă dreptul să numească directorii de şcoli. Măsura a stârnit mânia sindicatelor, pe cea a PDL dar nu este populară nici în rândul social-democraţilor. Mircea Geoană i-a cerut Ecaterinei Andronescu să renunţe la această decizie.

De partea sa ministrul susţine că nu este vorba decât de o problemă pe care o va rezolva în cadrul unei discuţii cu premierul Emil Boc, mai ales că prin această acţiune nu ar fi încercat decât să depolitizeze numirile în funcţii în sistemul de învăţământ.