Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Replica Israelului, după triumful palestinian la ONU

Israelul a decis să continue colonizarea, după ce teritoriile palestiniene au obţinut statutul de stat nemembru observator la ONU. Cabinetul israelian de securitate a aprobat vineri construirea a trei mii de locuinţe suplimentare în Ierusalimul de Est şi în coloniile din Cisiordania.

Cabinetul israelian de securitate, în realitate un Guvern restrâns, format din nouă miniştri, a decis de asemenea construirea a încă o mie de locuinţe în zona Maaleh Adumim, în apropiere de Ierusalimul de Est, potrivit site-ului Ynetnews.com.

Decizia a fost luată după ce Adunarea Generală ONU a acordat teritoriilor palestiniene statutul de stat observator, un succes răsunător pentru Autoritatea Palestiniană.

Vicepremierul israelian, Sylvan Shalom, a avertizat vineri că Israelul nu mai are practic nici o obligaţie conform Acordurilor de la Oslo: "Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, nu a rămas fidel angajamentelor asumate de predecesorul său, Yasser Arafat, prin Acordurile de la Oslo (1993), care interziceau iniţiativele unilaterale. Încălcarea acestor acorduri oferă şi Israelului dreptul la iniţiative unilaterale, precum aplicarea suveranităţii israeliene în teritorii".

Colonizarea israeliană este unul dintre cele mai mari obstacole în procesul de pace cu palestinienii.