Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Republica Moldova cere scuze României

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, le cere scuze românilor pentru vizele impuse de comuniştii moldoveni: “A fost o ruşine pentru noi”, spune liberalul într-un interviu pentru “Europa Libera”. Într-un reportaj RFI, aflaţi care au fost primii români care au trecut graniţa, fără vize. Corespondetul RFI, Violeta Cincu, a stat de vorbă cu mai mulţi români despărţiţi de familiile de peste Prut din 8 aprilie, când s-au reintrodus vizele, şi care au trecut graniţa pe la vama Sculeni, la scurt timp după ce măsura a fost ridicată.

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, le cere scuze românilor pentru vizele impuse de comuniştii moldoveni: “A fost o ruşine pentru noi”, spune liberalul într-un interviu pentru “Europa Libera”.“Noi trebuie să avem relaţii bune şi foarte bune cu România", a completat Ghimpu.

În calitatea sa de preşedinte interimar, Ghimpu a semnat joi decretul privind anularea vizelor pentru cetăţenii români care intră în Republica Moldova. Vineri, 18 septembrie, primii români au putut trece în ţara vecină fără vize. Documentele de călătorie au fost reintroduse de regimul Voronin imediat după protestele postelectorale din aprilie.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti salută declaraţia preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu privire la ridicarea regimului de vize impus abuziv cetăţenilor români pe data de 9 aprilie 2009.

Într-un comunicat de presă, MAE constată că ridicarea vizelor “reprezintă începutul revenirii la normalitate şi la principiile de bună vecinătate, în concordanţă cu normele şi spiritul european”.

Într-un reportaj RFI, aflaţi care au fost primii români care au trecut graniţa, fără vize. Corespondetul RFI, Violeta Cincu, a stat de vorbă cu mai mulţi români despărţiţi de familiile de peste Prut din 8 aprilie, când s-au reintrodus vizele, şi care au trecut graniţa pe la vama Sculeni, la scurt timp după ce măsura a fost ridicată (audio).