Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Revolta din lumea arabă se extinde: şi yemeniţii ies în stradă

yemen.jpg

Proteste în Yemen.REUTERS/Khaled Abdullah

Revoluţia victorioasă a tunisienilor continuă să facă valuri în lumea arabă, să suscite mişcări de protest şi revendicări. Yemen, cea mai săracă dintre ţările arabe, a fost şi ea cuprinsă de febra revoltelor. Ca şi în Tunisia, ca şi în Egipt, ca şi în Sudan, ca şi în alte ţări arabe, şi în Yemen nemulţumirile populare se focalizează asupra unui dictator.

Tunisienii şi-au exprimat exasperarea în legătură cu un preşedinte care era la putere de 23 de ani, este vorba despre Ben Ali, împotriva căruia justiţia tunisiană a emis şi un mandat de arestare internaţional. În Egipt, omul pe care vrea să-l debarce populaţia de la putere este preşedintele Hosni Mubarak, în vârstă de 82 de ani, aflat de aproape 30 de ani în fruntea statului egiptean şi care manevrează de multă vreme pentru a-i lăsa puterea moştenire fiului său.

În Yemen, cel care încarnează lipsa de orizont şi este considerat responsabil de dezastrul economic al ţării se numeşte Ali Abdallah Saleh, şi asigură funcţia de preşedinte de 32 de ani. Pe lîngă sărăcie şi şomaj, Yemenul mai este confruntat cu o mişcare separatistă în sud, precum şi cu corupţia şefilor politici.

Ca să nu mai spunem că, la fel ca Hosni Mubarak,  preşedintele Saleh, în vîrstă de 68 de ani, manevrează penrru a-i transmite puterea unuia dintre fiii săi. Unda de şoc a revoluţiei tunisiene a fost cu atît mai puternică în Yemen cu cât această ţară a intrat şi în febrilitatea electorală în vederea legislativelor programate pe 27 aprilie.    

Dintre cei 300 de milioane de locuitori pe care îi are lumea arabă, 50 de milioane sunt confruntaţi cu şomajul, iar şomajul printre tineri a devenit fenomenul cel mai dureros într-o zonă a lumii în populaţia este cu preponderenţă tânără. Nu întâmplător scânteia care a provocat mişcarea de revoltă şi de contestaţie a fost un tânăr, este vorba de tunisianul Mohamed Bouazizi, care şi-a dat foc în semn de protest pe 17 decembrie anul trecut.

Gestul său a devenit unul simbolic dar a provocat şi un fenomen de contagiune. Această formă de sinucidere în public exprimă disperarea totală şi mai înseamnă un act de acuzare extrem de grav faţă de putere. Gesturi similare au mai avut loc de altfel şi în Egipt, în Algeria şi în Sudan.

Este interesant de constatat că această propagare a spiritului de revoltă se face prin forţa unor astfel de imagini şi simboluri, precum şi prin noile tehnologii care permit rapiditatea comunicării şi difuzarea de informaţie în timp real. Revoluţia tunisiană şi miscările de revoltă din alte ţări arabe se hrănesc din informaţiile schimbate pe Internet şi cu ajutorul telefoanelor mobile. De semnalat însă şi rolul enorm avut de două canale de televiziune foarte urmărite în lumea arabă, Al-Jazira şi Al-Arabya.

Nu e sigur că toate regimurile dictatoriale din lumea arabă vor cădea după modelul tunisian. Dar este sigur că mai toţi dictatorii au înţeles că trebuie să înceapă un dialog cu populaţia nemulţumită. Este deja cazul în Iordania unde regele Abdalah al II-lea a promis că va accelera reformele economice şi politice.

Occidentul, de altfel, se teme şi el de revoluţii care s-ar putea transforma în războaie civile sau care ar putea duce chiar la instalarea unor regimuri integriste, de unde şi apelurile europenilor şi ale americanilor la reţinere, la calm şi la dialog.