Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Revoluţia tunisiană, pericol de extindere

algeria.jpg

În Algeria, situaţie tensionată.AFP

Situaţia din Tunisia ar putea da idei şi altor popoare musulmane. În urma revoltei populare care l-a răsturnat de la putere pe preşedintele tunisian Ben Ali, ţările vecine din Magreb şi în general liderii arabi dictatoriali se tem de o posibilă propagare a fenomenului. Primul semnal de alarmă, primul gest disperat şi violent provocat de revoluţia tunisiană s-a resimţit în Algeria.

Un şomer algerian de 37 de ani şi-a dat foc urmând exemplul tunisianului decedat în acelaşi fel pe 17 decembrie, act ce avea să amplifice mişcările de protest anti-Ben Ali

Alţi trei algerieni şi un egiptean au încercat fără succes însă să-şi pună capăt zilelor în acelaşi mod. Această posibilă extindere la întreaga regiune explică şi tăcerea statelor membre ale Ligii Arabe după răsturnarea de la putere a liderului de la Tunis. Considerat până acum drept cel mai solid din regiune, regimul Ben Ali a fost măturat destul de repede provocând un adevărat electroşoc. Numai liderul libian Muamar Ghadafi a regretat că a avut loc revoluţia tunisiană. În rest, prudenţa era cuvântul de ordine, stupoarea şi frica sentimentul cel mai împărtăşit de liderii politici.

În Egipt, autorităţile au precizat luni că prelungesc perioada de înscriere a eventualilor candidaţi pentru viitoarele prezidenţiale, semn că regimul lui Hosni Mubarak a înţeles ceva de la tunisieni.

În Siria, autorităţile au decretat o creştere cu peste 70 la sută a subvenţilor pentru căldură acordate funcţionarilor. Cu certitudine că liderii de la Damasc s-au gândit şi ei să preîntâmpine vreo extindere magrebină. Iordania a anunţat implementarea unui plan de peste 200 de milioane de dolari pentru a reduce la jumătate preţurile combustibililor şi ale produselor de primă necesitate.

Se vede cu ochiul liber că lumea arabă priveşte cu îngrijorare revoluţia tunisiană. De la Rabat la Bagdad trecând prin Cairo, liderii politici se tem să nu li se întâmple acelaşi lucru ca lui Ben Ali. Imaginile preşedintelui autocrat fugind repede din ţară, cele cu familia şi apropiaţii care-şi abandonează palatele şi bunurile pentru a se refugia în străinătate au fost vizionate de toate popoarele arabe din regiune.

La televizor dar nu numai, noile tehnologii şi metode de comunciare precum Facebook sau Twitter fiind puse şi ele la contribuţie. Presa arabă disecă, analizează, decriptează şi comentează în lung şi în lat această primă revoluţie regională. Cu o singură concluzie pe post de numitor comun: dacă efect domino va exista, el va contamina cu prioritate vecinii magrebini ai Tunisiei, Egiptul, Siria şi Iordania, afirmă analiştii.

În timp ce liderii de la faţa locului precum Mubarak, el-Assad sau Buteflika instaurează succesiuni dinastice, nu trebuie uitat că toată regiunea este subminată de aceleaşi probleme: şomaj, corupţie, represiune - un tripitic dramatic pentru zeci de milioane de oameni.

Nu-i de mirare că populaţiile locale speră mai devreme sau mai târziu într-un scenariu tunisian. Revolta de la Tunis este cu atât mai salutară cu cât este evenimentul cel mai important de la decolonizare încoace. În plus, ca şi căderea zidului de la Berlin acum două decenii, el a survenit pe neaşpteptate.