
Politică
România ar trebui să coopereze cu Franţa pentru rezolvarea problemei rromilor
lelouche-20091005191305.jpg

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, pledează pentru o abordare nuanţată a problemei : fiecare stat european trebuie să abordeze uman situaţia străinilor aflaţi ilegal pe teritoriul său dar să dea dovadă de toleranţă zero faţă de reţelele de traficanţi.
În acest context, Pierre Lellouche şi-a exprimat preocuparea în legătură cu "traficul" de romi de origine română care se stabilesc în regiunea Parisului şi a cerut Bucureştiului să coopereze în acest dosar. "Libertatea de circulaţie" în cadrul Uniunii Europene "nu trebuie să fie un alibi" pentru "veniri şi plecări continue". Practica ce constă în "primirea de ajutoare pentru repatriere şi revenirea nu poate dura la nesfârşit", a insistat oficialul francez.
Vă reamintim, mulţi rromi din România care stau ilegal în Franţa primesc de la statul francez bani pentru a reveni în ţară dar se întorc adesea înapoi.