Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"România - slabe şanse să facă afaceri cu Libia post-Gaddafi"

romania-slabe-sanse-sa-faca-afaceri-libia-post-gaddafi.jpg

România - slabe şanse să facă afaceri cu Libia post-Gaddafi.AFP PHOTO/Patrick Baz

Căderea lui Gaddafi era aşteptată de câţiva ani buni, dar ţara riscă să devină un nou Irak, din cauza intrării unor elemente extremiste venite din lumea arabo-musulmană, dar şi ca urmare a lipsei unei conştiinţe naţionale libiene. Libia reprezintă însă o miză economică importantă pentru marile ţări industrializate. România nu are şanse să între pe piaţa libiană odată ce situaţia se va restabili din cauza lipsei de susţinere politică pentru firmele româneşti, dar şi a situaţiei economice a ţării. Afirmaţia îi aparţine lui Aurel Turbăceanu, primul ambasador al României în Libia, între 1974-1979. Fostul diplomat român apreciază într-un dialog cu Ştefan Popescu drept înţeleaptă decizia României de a nu recunoaşte imediat Consiliul Naţional de Tranziţie.

Rep.: Domnule ambasador, cum vă explicaţi evoluţia atât de rapidă a evenimentelor din Libia, căderea capitalei în numai trei zile?

Aurel Turbăceanu: Cred că situaţia din Libia este deteriorată mai demult, era normal să vină şi aces moment. Eu îl aşteptam mai de mult dar evoluţia evenimentelor a cam întârziat datorită măsurilor luate de colonelul Gaddafi şi datorită armamentului pe care îl are. Libia a fost, de altfel, un adevărat depozit de armament, după 1974-75 şi până în zilele noastre.

Sigur, existenţa multor triburi în Libia, intervenţia din cele două părţi - Est şi Vest - a insurgenţilor a grăbit mersul evenimentelor, ducând spre Tripoli. Colonelul Gaddafi nu va mai rezista...de mult îmi puneam problema cât mai stă...Nu credeam că rezistă atât de mult dar acum, cred eu, şi datorită susţinerii masive din partea NATO, acest proces a fost grăbit. Eu îmi pun problema ce se va întâmpla după si desigur nu într-un sens că dacă pleacă Gaddafi înseamnă că Libia nu mai are viitor. 

Rep.: Riscăm să avem un nou Irak?

Aurel Turbăceanu: N-ar fi exclus să avem un nou Irak şi mă tem de existenţa unor grupări politice, un amalgam de grupări politice, cu concepţii religioase extremiste şi moderate care să întârzie clarificarea situaţiei interne din Libia.

Rep.: Domnule ambasador, există o conştiinţă libiană superioară care transcede diviziunile tribale?

Aurel Turbăceanu: Încă nu s-a format o conştiinţă colectivă, o conştiinţă civică a populaţiei pentru că nici colonelul Gaddafi n-a avut acest interes, să contribuie la ridicarea ei. Din acest motiv cred că va fi o problemă dificilă pentru viitor. N-aş vrea să dau un pronostic negativ dar nu văd lucrurile că evoluează către o liniştire a situaţiei după înlăturarea Colonelului. Deci, de-acum încolo vor începe necazuri cu Libia tocmai datorită prezenţei din Egipt, din Tunisia, în general din Maghrebul arab şi din Extremul Orient a unor forţe extremiste care vor acţiona în grupuri sau individual.

Rep.: În ciuda faptului că este, să spunem, excentric, Gaddafi este şi un leader carismatic - am văzut acest lucru prin restabilirea relaţiilor cu Occidentul, prin relansarea acestor relaţii. De ce credeţi că a ales calea represiunii şi nu a dialogului când încă se putea? Totuşi, Occidentul i-a oferit până de curând, până în al 12-lea ceas această posibilitate...

Aurel Turbăceanu: Colonelul, ca orice dictator, greu doreşte să îşi părăsească funcţia. Cred că în acest lucru trebuie să ţinem seama şi de educaţia Colonelului şi de caracterul lui intrinsec, al populaţiei şi al tribului din care provine, de nivelul de educaţie pe care îl are Libia. Din aceste considerente, el nu concepe şi nu a conceput să părăsească Libia. Să nu uităm că Gaddafi a avut ambiţii mult mai mari decât de a fi leaderul Libiei. El vroia să fie liderul lumii arabe la început, apoi liderul Africii, liderul lumii nealiniate, liderul popoarelor oprimate. Le-a încercat pe toate însă cu metode şi cu mijloace proprii, primitive. 

Rep.: Cât de mari sunt mizele economice din Libia, domnule ambasador?

Aurel Turbăceanu: Mizele economice sunt pentru că Libia dispune, în primul rând, de un petrol de calitate superioară. Gaddafi a avut ceva realizări pe linia economică dar nu pe măsura posibilităţilor pe care le-a avut în comparaţie cu alte state. Libia e o ţară foarte bogată cu o populaţie mică şi o întindere mare. Gaddafi a investit banii obţinuţi dijn petrol în armament şi în creşterea influenţei sale în Africa, în lumea arabă care, v-am spus, a dat greş.

Gaddafi s-a ocupat la un moment dat şi de recrutarea unor leaderi africani pentru a-i converti pe linie religioasă, de a-i face musulmani. E cazul lui Bokassa. I-a oferit acestuia un avion şi două milioane de dolari în anii 70.

Rep.:  Da, în Republica Centraficană...

Aurel Turbăceanu: Exact ! Împăratul Bokassa devenise musulman. Însă după ce a pus mâna pe avion şi pe bani Bokassa şi-a urmat drumul lui.

Rep.: Care sunt interesele României în Libia? Înainte aveam o poziţie interesantă, chiar privilegiată în economia libiană…

Aurel Turbăcean: În februarie 1974, când a stabilit relaţii diplomatice cu Libia, România a fost aproape printre primele state din lume. Era o concurenţă mare în stabilirea de relaţii cu Libia pentru veniturile mari pe care le avea de pe urma petrolului şi a posibilităţilor de cooperare. Noi, din 1974 şi până în 1980 nu am avut decât şeful misiunii diplomatice, adică eu, şi şoferul.

Când mi-am încheiat misiunea erau în Libia 11 000 de români cu 12 întreprinderi de comerţ exterior, cu un volum de export şi de import foarte mare, cu nişte facilităţi de obţinere a petrolului care se prelucra în rafinăriile româneşti (petrolul era plătit la 3 luni de zile după ieşirea din rafinărie!). Deci, din punct de vedere economic, România a avut mari avantaje. Însă, până se cristalizează situaţia din Libia nu cred că putem pătrunde acolo. În plus, firmele româneşti, care sunt acum private, nu au curajul să pătrundă, aşa cum s-a întâmplat şi în Irak.

Rep.: Şi nu au susţinerea politică!

Aurel Turbăceanu: Într-adevăr, după 1990, să fiu sincer relaţiile ţării noastre cu lumea arabă au scăzut din cauza preocupărilor guvernanţilor români de integrare în Uniunea Europeană. 

Rep.: Credeţi că România a făcut bine să nu recunoască de la început Consiliul Naţional de Tranziţie?

Aurel Turbăceanu: Nu puteam să mergem în linie cu marile puteri şi cu ţările industrializate care au interese deosebite, dar până la urmă tot acolo vom ajunge. Nu era însă momentul să o facem. Să aşteptăm să se cristalizeze puţin, să nu pară că România merge şi susţine din afară o revoltă sau o revoluţie internă a unei ţări. 

Biografie: Aurel Turbăceanu şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Bagdad. A fost primul reprezentant al României la Tripoli (1974-1979). După 1990 a fost ambasador în Qatar şi în Arabia Saudita. A publicat o serie de lucrări despre lumea arabă, printre care: Întâlnire cu trecutul - din amintirile unui ambasador în Golful Arab, Arabii şi relaţiile româno-arabe, studii în volumele Pagini din Diplomaţia României (vol. I şi II), a fost coautor la traducerea din limba arabă a piesei de teatru Ceasul Dăruirii a scriitorului egiptean Es-Said Farag.

Aurel Turbăceanu, primul ambasador al României în Libia