Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Roşia Montană: Legea minelor, contestată de ONG-uri

În plin scandal legat de proiectul controversat pe bază de cianuri de la Roşia Montană, şi parlamentarii, nu doar preşedintele, pun umărul ca acest proiect să se realizeze : potrivit unui proiect de lege care nu mai are acum nevoie decât de avizul Camerei Deputaţilor, proiectele miniere ar trebui declarate de utilitate publică. În ce fel ar servi acest proiect lansării exploatării aurifere de la Roşia şi cum reacţionează sociatea civilă?

Miza proiectului de lege e mare : dacă va fi adoptat de Camera Deputaţilor, cameră decizională, proiecte precum cel de la Roşia Montană ar fi declarate de utilitate publică fapt ce ar permite automat exproprierea fără drept de apel a proprietăţilor care ar sta în calea deschiderii exploatării miniere. Compania Roşia Montană Gold Corporation ar vedea îndepărtat astfel un obstacol major : zecile de familii care refuză să-şi vândă societăţii proprietăţile, împiedicând astfel realizarea proiectului.

Unul dintre iniţiatori, senatorul PSD Tony Greblă, spune că proiectul său de lege nu ar fi „cu dedicaţie” pentru Gold Corporation, care oricum ar avea nevoie de licenţa de exploatare şi toate avizele înainte ca proiectul companiei să devină de utilitate publică.

Bogăţiile de orice fel ale subsolului sunt proprietate publică şi sunt administrate de statul român. Pentru a obţine licenţă de exploatare într-un anumit perimetru trebuie parcurşi mulţi paşi de la identificarea zonei, de la avizele pe care le obţii de la autorităţile statului pentru a explora zona respectivă.

După ce este explorată şi se vede ce fel de zăcământ este, urmează etapa a doua : acordarea licenţei de exploatare. După acordarea licenţei de exploatare, urmează etapa a doua : acel perimetru este declarat de utilitate publică şi proprietarii de acolo pot fi expropriaţi cu plata în prealabil a unei juste despăgubiri”, a declarat Tony Greblă.  

Cu sau fără dedicaţie, proiectul de lege aflat la Parlament mai serveşte companiei Gold Corporation şi din alt punct de vedere : actul normativ ar urma să oblige autorităţile să scurteze perioada în care dau avizele pentru exploatările miniere. În cazul proiectului de la Roşia Montană, deocamdată avizul ministerului mediului întârzie : deşi Gold Corporation a cerut grăbirea procedurii, ministrul Laszlo Borbely a declarat recent că nu se grăbeşte şi că acesta nu va veni în următoarele luni, cum speră compania.

Dar cum reacţionează organizaţiile neguvernamentale? Alburnus Maior, ong care se luptă împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, spune că iniţiativa legislativă este ilegală şi va fi atacată pe toate căile, după cum explică Eugen David, preşedintele organizaţiei.

Noi vom contesta legea la Curtea Constituţională, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, peste tot...Este o lege anticonstituţională, nedemocratică. Ne aduce cu 20 de ani în urmă pe vremea lui Ceauşescu, când Ceauşescu spunea : Aici facem proiectul, expropriem, nu ne mai interesează poziţia voastră, nu ne mai interesează alternativele voastre. Deci, cine are o licenţă de exploatare este mai presus de lege”, spune Eugen David.

În Roşia Montană, zeci de familii, între care şi cea a lui Eugen David, au refuzat să-şi vândă companiei proprietăţile. Pe lângă locuinţele care „stau în calea proiectului minier”, se mai află însă şi mai multe biserici, cimitire şi clădiri de patrimoniu. Compania Gold Corporation susţine că nu se va atinge de acestea. Mai multe organizaţii neguvernamentale, între care şi asociaţia « Arhitectură. Restaurare. Arheologie »  au denunţat însă demolările efectuate deja de Gold Corporation la Roşia şi în localităţile din jur. 

 
Liliana Simionescu: Legea minelor, contestată de ONG-uri