
Politică
Sărbătoarea vinului la Chişinău
Două zile la Chişinău, vinul a curs gârlă şi a adunat la sărbătoare mii de oameni. Cu mic, cu mare, viticultorii şi vinificatorii din Republica Moldova au venit în capitală pentru aşi prezenta munca de un an. Pe lângă vin, producătorii au adus must, struguri, miere şi bucate tradiţionale (audio).
După o horă iute, ca la moldoveni, Zeul Bachus a dat cep butoaielor cu recolta anului 2008. Vinul roşu şi alb a curs din belşug (audio).
Spre deosebire de consumatori, viticultorii şi vinificatorii au avut mai puţin prilej de voie bună şi veselie în ultimii ani. Lipsa pieţelor de desfacere, restricţiile la exportul producţiei vinicole, embargoul impus de Federaţia Rusă la importul de vinuri moldoveneşti, monopolizarea pieţei vitivinicole şi criza financiară au dat peste cap afacerile multor producători. În aceste condiţii, zeci de fabrici s-au închis. Iată ce spune la RFI, Arcadie Zastavniţchi, şeful secţiei marketing la întreprinderea „Barza Albă” (audio).
În acest an premiul, mare în sectorul viti-vinicol l-a câştigat compania „Chateau Vartely”. L-am întrebat pe directorul comercial, Dumitru Munteanu, care este secretul succesului pe timp de criză (audio).
Noua guvernare liberal-democrată face primele acţiuni în vederea demonopolizării exportului de struguri şi de produse vinicole şi simplificării procedurilor de export. Parlamentul a modificat recent legea cu privire la struguri şi vin, iar premierul Vlad Filat promite că domeniul vitivinicol va deveni din nou mândria ţării (audio).
Producătorii aşteaptă cu nerăbdare ca aceste promisiuni să se transforme în realitate, până atunci însă toţii recunosc că deşi vinul este un produs strategic pentru Republica Moldova, sprijinul acordat viticultorilor şi vinificatorilor rămâne deocamdată redus şi ineficient.