Sârbu: Vom discuta cu PNL despre Stănişoară. L-ar primi şi pe Blejnar?

sarbu-vom-discuta-pnl-stanisoara-l-ar-primi-blejnar.jpg

Mihai Stănişoară a trecut de la PDL la PNL.

Social-democraţii sunt iritaţi "parţial" de înscrierea fostului lider PDL, Mihai Stănişoară, în PNL. O spune la RFI şeful senatorilor PSD, Ilie Sârbu. El anunţă că va avea loc o discuţie cu liberalii. "Îi luăm pe toţi în carul puterii? Dacă-i aducem pe toţi la noi, cu cine mai facem dreptate? Iarăşi cu iepuraşii pe care-i vom găsi prin grădina corupţiei?", se întreabă Sârbu.

Întrebat dacă există o iritare la PSD faţă de intrarea lui Mihai Stănişoară în PNL, Ilie Sârbu a răspuns: "Parţial, parţial. Unii dintre colegi pe bună dreptate sunt nemulţumiţi că acum lideri importanţi din PDL îşi caută loc, fiind noi la putere, în Partidul Naţional Liberal. PSD-ul a luat această decizie şi o respectă, chiar dacă pe alocuri, să spunem, în ţară, nu putem controla chiar toată situaţia, dar măcar la nivel central, când e vorba de lideri importanţi, am respectat această decizie de a nu le da şansa să fie mereu la putere. Ne-am confruntat cu ei, i-am criticat, i-am arătat cu degetul şi de-acum doar faptul că au trecut la noi nu mai au nici un fel de vină, au devenit imaculaţi, sunt persoane de o moralitate politică înaltă şi îi luăm pe toţi în carul puterii? Nu cred că e corect! Dar sigur, fiecare partid din alianţă are propria sa politică, ce poate să fie bună, poate să nu fie bună. Dânşii pot aprecia, nu cred că ne putem noi implica în deciziile interne ale PNL-ului".

Senatorul PSD anunţă că "o discuţie vom avea pe această temă. Probabil, o clarificare, să ştim ce se întâmplă în viitor, dacă mai vor să vină oameni, domnul Duţă, de exemplu sau eu ştiu, domnul Blejnar sau alţi domni sau vor să treacă la PNL, PNL-ul îi va lua acum doar pentru că se află ei în Opoziţie şi ar da un mesaj pentru cei de la PDL?".

 

"Iepuraşii din grădina corupţiei"

 

Întrebat ce se va întâmpla dacă PNL va continua politica uşilor deschise, Ilie Sârbu a răspuns: "Eu cred că nu va continua. Aţi văzut că de fiecare dată când noi am creat o problemă, trebuie să recunoaştem că au fost şi nemulţumiri din partea PNL-ului şi invers, lucrurile s-au clarificat, am stat de vorbă şi cred că se va găsi şi azi sau mâine, când ne vom întâlni, o decizie înţeleaptă, ca să putem să guvernăm şi să rezolvăm problemele pe care noi le-am criticat la cei care acum vin să pună umărul la putere, dar nu aşa, i-am criticat foarte aspru şi am şi spus că nu vom face ceea ce au făcut ei şi am spus că vom merge cu dreptatea până la capăt, că dacă-i aducem pe toţi la noi, cu cine mai facem dreptate? Iarăşi cu iepuraşii pe care-i vom găsi prin grădina corupţiei?".

 
Ilie Sârbu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre intrarea lui Mihai Stănişoară în PNL