Scandal politic cu ramificaţii imprevizibile, în China

Bo Xilai s-a remarcat prima dată în anii “revoluţiei culturale” ca un veritabil fanatic şi maoist. Mai târziu, s-a reciclat profesional şi ideologic, devenind un personaj important al revoluţiei industriale şi comerciale chineze. El a devenit patronul unei întregi regiuni, mai precis la Chongqing, fiind promovat şi în ierarhia Partidului Comunist Chinez. S-ar părea că personajul a avut anumite calităţi şi mult talent politic. Nu e sigur, însă, spun unii, că ar fi fost şi un adevărat reformator, ci mai degrabă un oportunist de geniu.

El cade de foarte sus în acest moment, întrucât a fost demis din funcţia de şef al Partidului Comunist la el acasă, la Chongqing, precum şi din Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez şi din biroul politic al acestuia.

Povestea sa rămâne însă misterioasă şi complicată, demnă de filmele holywoodiene. Personal, sunt sigur de altfel că într-o bună zi, destinul său va inspira un film, pentru că în culisele acestui scandal se află şi un cadavru. Soţia lui Bo Xilai, o eminentă femeie de afaceri şi avocată, pe nume Wang Lulu, se află în prezent în stare de arest, fiind acuzată de asasinarea unui englez şi el un personaj ciudat, pe nume Neil Heywood. În mod oficial, britanicul fusese angajat pentru a se ocupa de fiul lui Bo Xilai, mai precis pentru a-i da o educaţie occidentală şi a-l iniţia în subtilităţile vieţii internaţionale. Despre Neil Heywood se spune însă că ar fi făcut şi puţin spionaj economic. Pe scurt, faptul că a fost găsit mort într-un hotel nu a trecut neobservat şi nici faptul că a fost incinerat fără să i se facă autopsia.

Iată-ne deci într-o ambianţă de cetate interzisă, cu rumori şi efluvii de roman poliţist, cu intrigi poltice şi cu interese economice, cu fire care duc la diverse clanuri, dintre care unele au tentă mafiotă.

Acest foileton a fost perceput de ierarhia Partidului Comunist Chinez ca unul extrem de periculos pentru imaginea Chinei, dar şi pentru imaginea partidului. Într-un context în care corupţia este o mare problemă în China, cei 200 de membri ai Comitetului Central şi cei 25 de membri ai Biroului Politic încearcă să apară ca nişte adevăraţi incoruptibili, fără nici o pată morală, dincolo de orice bănuială... or, ce descoperă publicul larg? Că lucrurile nu stau chiar aşa, că dincolo de discursul partidului şi de rolul pe care şi-l asumă în societate, se duce la vârf o luptă teribilă, cu interese care nu sunt întotdeauna cele ale populaţiei...

Nu întâmplător, Puterea încearcă să atenueze acum undele de şoc ale acestei afaceri. În Cotidianul Poporului a apărut un articol prin care poporul chinez este invitat să strângă rândurile în jurul partidului. “Să luptăm ca să progreseze cauza socialismului cu caracteristici chineze”, se poate citi în ziarul oficial, citat de Agenţia France Presse. În paralel cu acest slogan, Puterea a lansat o enormă operaţiune de cenzurare a Internetului, în contextul afacerii Bo Xilai. Peste 200 de mii de mesaje ale internauţilor, cu referire la acest scandal, au fost şterse. Controlul Internetului va rămâne extrem de sever cel puţin până la al XVIII-lea Congres al partidului, când în mod normal vechea gardă ar urma să fie în mare parte înlocuită cu cadre ceva mai tinere.

Se teme Puterea de la Beijing de puterea Internetului sau de efectul pe care l-ar putea avea asupra populaţiei unele rumori, difuzarea unor critici, amplificarea valului de proteste verbale şi de comentarii caustice? Ca mai toate episoadele istoriei chineze, unele aspecte rămân enigmatice pentru publicul european şi occidental. Francezii au de altfel o vorbă, când nu înţeleg ceva, chiar şi explicaţiile unui agent de circulaţie, ei spun “c’est du chinois” (ceea ce s-ar putea traduce prin fraza “parcă îmi vorbeşti în chineză”).