Scandalul referendumului: USL depune "mii de plângeri penale" împotriva liderilor PDL

Premierul Victor Ponta a anunţat luni decizia USL de a depune prin organizaţiile sale judeţene plângeri penale împotriva liderilor PDL centrali şi locali, care au încălcat legea referendumului, împiedicând "prin orice mijloace" participarea cetăţenilor la vot.

"Prin structurile noastre politice, începând de azi, vom depune plângeri penale împotriva tuturor lideri PDL care au încălcat Legea 3/2000, privind referendumul şi prin orice mijloace au împiedicat cetăţenii să voteze la referendum. Vor fi mii de asemenea plângeri împotriva liderilor PDL centrali şi locali", spune Victor Ponta. În replică, prim-vicepreşedintele PDL, Cristian Preda, observă că "Guvernul a terminat cu buna guvernare şi acum s-a apucat să scrie plângeri penale".

Premierul mai declară că în mod evident, USL va respecta decizia Curţii Constituţionale de marţi, dacă şase dintre cei nouă judecători vor hotărî că referendumul este invalid.

Victor Ponta afirmă de asemenea că datele centralizate de MAI şi MAE referitoare la listele electorale vor fi transmise în cursul zilei către CC şi făcute publice după ce vor ajunge la Curte. Premierul garantează că cifrele nu sunt nici inventate, nici calculate de USL.

Şeful Guvernului precizează că datele pe care Guvernul le va transmite Curţii sunt bazate pe documente din ţară şi din străinătate: "Sunt cifre bazate strict pe documente, exact cum ne-a cerut Curtea. Noi vom pune la dispoziţie cifre bazate pe documente din intern şi pe cele venite din afară. În rest, Curtea va decide. Cum va stabili, ce va lua în considerare din aceste cifre, asta nu pot eu să vă spun".

"Pot să vă garantez faptul că toate cifrele care vor fi transmise azi către CC nu sunt cifre nici inventate, nici calculate de noi. Sunt cifrele bazate pe documente", mai spune Victor Ponta.