
Politică
Schengen: Şi Norvegia are rezerve faţă de aderare
Ministrul de externe de la Oslo a declarat că "în lumea migraţiei în care trăim e nevoie ca sistemul Schengen să fie solid iar toţi cei care participă trebuie să aibă capacitatea totală de a-şi îndeplini obligaţiile ce le revin".
Declaraţia a fost făcută la finalu unei întrevederi avute cu ministrul francez de externe.
În acest context, şeful diplomaţiei de la Oslo a precizat că "nu face nimănui un serviciu să mergem înainte într-un mod care face sistemul vulnerabil. Cred că este corect şi legitim să punem, fiecărui membru care i se alătură, întrebarea privind capacitatea de a îndeplini funcţiile care decurg din această aderare".
Norvegia se alătură astfel Franţei, Germaniei şi Finlandei - ţări care se opun aderării României si Bulghariei la Schengen în aprilie.
Primele care şi-au exprimat opoziţia au fost cancelariile de la Paris şi Berlin. Germania şi Franţa consideră "prematură" intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen în primăvara 2011 pe fondul problemelor legate de lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate.
Chiar dacă nu face parte din Uniunea Europeană, Norvegia a aderat la spaţiul de liberă circulaţie.
Spaţiul Schengen numără 25 de state membre. Peste 400 de milioane de cetăţeni circulă liber din Finlanda în Grecia şi din Portugalia până la frontiera poloneză, fără să prezinte paşaportul la control.