Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Schengen: O aderare în două etape este în continuare posibilă

schengen-o-aderare-doua-etape-este-continuare-posibila.jpg

Dezbatere în Parlamentul European, pe tema aderării României şi Bulgariei la Schengen

Dosarul aderării României la Spaţiul Schengen revine în actualitate, în anticiparea reuniunii ministeriale din 22 septembrie, când la Bruxelles ar trebui luată o decizie. Preşedinţia poloneză a UE se arată optimistă, declaraţie făcută în cadrul unei dezbateri organizate miercuri, 7 septembrie, la Bruxelles.

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

România şi Bulgaria pot spera în existenţa unui compromis care, dacă se concretizează pe 22 septembrie, le va uşura accesul la Spaţiul Schengen.

Ideea a fost evocată de ministrul polonez de Interne, Jerzy Miller, prezent la dezbaterea organizată de creştin-democraţi la Parlamentul European.

Miller, care prezidează Consiliul miniştrilor de Interne europeni nu a vorbit despre detaliile compromisului. El a spus doar că niciun stat membru al Spaţiului Schengen nu s-a opus ideii de a negocia acum din nou aderarea celor două cu preşedinţia poloneză a UE.

Se ştie însă că Franţa, Germania, Olanda şi Finlanda, printre altele,  afişează rezerve importante privind extinderea spaţiului liberei circulaţii cu aceste două ţări.

Germania a propus în primăvară ca extinderea să aibă loc în două etape, iată posibilul compromis. El ar relua modelul aderării altor state est-europene la Spaţiul Schengen, în 2007 şi 2008.

Acum, în septembrie ar trebui prin urmare să se decidă dacă frontierele maritime şi aeriene bulgare şi române se pot integra în Spaţiul Schengen în toamna acestui an. Frontierele terestre ar putea fi admise anul viitor.

 

Prudenţa poloneză privind aderarea la Schengen în etape

 

Prudent, ministrul Jerzy Miller a preferat să nu se refere la această aderare treptată. El a elaborat doar logica situaţiei, care vrea ca ambele ţări, impecabil pregătite din punct de vedere tehnic, să nu mai fie din nou amânate: "Nu există motive ca la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din 22 septembrie decizia finală să fie amânată. Sunt foarte optimist că alături de colegii din celelalte state, vom primi cele două ţări în Spaţiul Schengen".

Obstacolul cel mare îl reprezintă însă poziţia mai mult decât reticentă a Olandei, a cărei coaliţie de guvernare este fondată pe mai multe principii. Unul dintre acestea arată că România şi Bulgaria nu se vor integra în Spaţiul Schengen atâta vreme cât ele nu vor fi realizat "progrese ireversibile şi durabile" în lupta împotriva corupţiei.

Ultimul raport al Comisiei Europene, prezentat pe 20 iulie nu arată însă că aceste progrese ar fi fost realizate. La acea dată, Guvernul olandez spunea că statul de drept nu a atins nivelul dorit nici în România şi nici în Bulgaria.

"Se pare că paşi mici au fost făcuţi, dar mai multe rezultate concrete sunt necesare", spunea ministrul olandez al Afacerilor Europene, Ben Knapen.

 

Bucureştiul se apără în dosarul Schengen

 

România se apără spunând că a investit enorm în pregătirea ţării pentru această aderare, dar şi în combaterea criminalităţii. Ministrul de Interne, Traian Igaş, prezent la dezbaterea de la Bruxelles a explicat: "Criminalitatea organizată este un fenomen pe care noi îl analizăm cu foarte mare atenţie. N-aş putea spune că acest fenomen este scăpat de sub control în România, ba mai mult, aş putea spune că acest lucru este foarte bine controlat. De fiecare dată când apar elemente de criminalitate organizată, ele sunt foarte rapid destructurate".

Şi iată cum la această discuţie privind extinderea Schengen, aşa cum au fost organizate multe altele pe parcursul acestui an, toată lumea prezentă este de acord că România şi Bulgaria sunt nedreptăţite.

La niciuna dintre aceste dezbateri nu sunt prezenţi însă cei care critică performanţele celor două ţări. Uneori, oficiali olandezi sau francezi nici nu sunt invitaţi, alteori, ei nu răspund invitaţiilor care le sunt adresate şi astfel discuţiile se învârt steril în jurul aceloraşi puncte de vedere. Surprizele delegaţiei olandeze, germane sau franceze sunt rezervate pentru reuniunile ministeriale.

Surse comunitare afirmă însă pentru RFI că aderarea României şi Bulgariei în două etape la Spaţiul Schengen rămâne o opţiune viabilă, căreia i se împotrivesc pentru moment numai politicienii de la Haga.

Bruxelles, Mihaela Gherghişan, despre aderarea la Schengen