Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Schengen: România şi Bulgaria au vocaţia de a intra în Schengen

laurent-wauquiez-en-studio-108-image-principale-0.jpg

Laurent Wauquiez, ministrul francez al afacerilor europene.(Photo : Anthony Favalli)

Într-o conferinţă de presă susţinută la Paris, Laurent Wauquiez, ministrul francez al afacerilor europene, a declarat că "România şi Bulgaria au vocaţia să intre în spaţiul Schengen". Parisul lucrează însă la un plan care să curpindă "criteriile ce ne vor permite să avem o abordare obiectivă a protecţiei frontierelor".

Săptămâna trecută, pentru prima dată oficialul francez, însotit de omologul său olandez, evocase "o serie de criterii pe care Româniaşsi Bulgaria ar trebui  să le îndeplinească" pentru a putea adera cândva - nu se ştie când - la spaţiul Schengen. În acest context, se vorbea şi de un soi de foaie de parcurs.

Laurent Wauquiez explică:" poziţia noastră"  a devenit o poziţie şi o dezbatere europeană, fiind împărtăşită de multe ţări: Germania, Franţa, Olanda, Finlanda, Norvegia. Şi alte ţări care până acum nu s-au exprimat oficial, împărtăşesc însă aceleaşi îngrijorări. Pentru început însă, trebuie să vă spun că România şi Bulgaria au vocaţia să intre în spaţiul Schengen. Apoi, uriaşele eforturi care au fost făcute de România şi Bulgaria trebuie să fie salutate.

Pe de o parte, ele şi-au ameliorat operaţionalitatea la frontiere şi protecţia acestor graniţe, au făcut eforturi pentru a combate corupţia, lucru care nu-i niciodată uşor într-o ţară şi acest lucru afectează şi multe alte democraţii europene. În acest cadru însă, două puncte trebuie precizate. În primul rând, dosarul românesc este un dosar româno-bulgar, se referă la ambele state şi a fost prezentat ca atare.

În acest stadiu, din punct de vedere strict Schengen, dosarul bulgar nu poate fi validat. Cu alte cuvinte, dacă ne limităm strict doar la criteriile Schengen, nu există nicio posibilitate de a prevedea o aderare în termen scurt a celor două ţări. În al doilea rând, obiectivul nostru este să ţinem cont de ceea ce s-a făcut cu adevărat la frontiere. E în interesul României şi al Bulgariei să se procedeze aşa.

Ar fi foarte prost pentru ambele ţări ca odată intrate să apară o mişcare de opinie publică care să spună: "v-a interesat doar să ştiţi câte camere de luat vederi erau, câţi vameşi şi câte maşini există dar nu aţi luat în seamă aspectul efectiv de apărare a frontierei. Nu aţi analizat eficacitatea justiţiei, combaterea corupţiei, independenţa, protecţia bazelor de date. Cum de-aţi putut lăsa deoparte aceste lucruri?".

Obiectivul nostru este deci să lucrăm simplu si într-un climat constructiv cu România şi Bulgaria şi împreună să întocmim un plan de acţiune referitor la toate punctele care ni se par importante şi în care putem înregistra progrese. Acest lucru ne va permite să subliniem pas cu pas eforturile realizate de cele două guverne şi în interesul tuturor să procedăm astfel. Împreună vom putea apoi defini care sunt criteriile ce ne vor permite să avem o abordare obiectivă a protecţiei frontierelor.

Este exact ce facem în acest moment, lucrăm pe dosarul acesta cu experţii noştri, vom face o propunere comună şi bineînţeles o vom dezbate cu România şi Bulgaria, să vedem dacă putem avea un program de lucru la care, îmi doresc, sper să se asocieze şi Comisia Europeană".

România şi Bulgaria nu vor adera la spaţiul Schengen în luna martie,  aşa cum îşi fixaseră. Când li se va da undă verde, nu se ştie însă. Cert este că Parisul trage de timp cât poate. În acest sens, comisia de afaceri europene a Parlamentului francez a adoptat zilele trecute un proiect de rezoluţie ce propune tocmai amânarea penru o dată nedefinită a aderării celor două ţări.

Textul va fi înaintat deputaţilor spre dezbatere pe 2 martie, adică practic o săptămână după consiliul JAI din 24 februarie (Consiliul European de Justiţie şi Afaceri Interne pe agenda căruia figurează aderarea României şi Bulgariei la Schengen). "Nu ne putem pronunţa" va fi fără îndoială răspunsul Franţei, argumentul fiind că Legislativul de la Paris nu s-a pronunţat.