Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Şedinţă maraton la Parlament

sedinta-maraton-parlament.jpg

Deputaţii depun jurământul joi, 20 decembrie.

Uniunea Social Liberală aşteaptă trecerea prin comisiile parlamentare a celor propuşi pentru un post sau altul în Guvern, audierile urmând să înceapă joi seară. Graba e mare, pentru că premierul Victor Ponta vrea ca prima şedinţă a noului Executiv să aibă loc sâmbătă. Acum, totul depinde de parlamentari, dar şi de preşedintele Traian Băsescu, în faţa căruia noii miniştri vor depune jurământul.

Senatorii şi deputaţii mai au de parcurs unele proceduri până la audierea viitorilor miniştri. În primul rând, e vorba de depunerea jurământului de credinţă de către deputaţi. Şi pentru că sunt 412, lucrurile ar putea să dureze. E adevărat că mai puţin decât estimarea iniţială, pentru că joi, din cei 412 deputaţi, au venit la muncă numai trei sferturi. Asta înseamnă că la deschiderea şedinţei Camerei, 111 deputaţi lipseau.

Chiar şi aşa, aleşii au destule de făcut. Pe ordinea de zi a şedinţei a fost trecută prezentarea componenţei grupurilor parlamentare din Cameră, precum şi citirea raportului comisiei speciale de validare a mandatelor deputaţilor, conduse de Florin Iordache. De menţionat că în cazul a doi aleşi, deputatul PNL, Petre Roman şi deputatul PP-DD, Andrei Răzvan Condurăţeanu, comisia a dispus amânarea validării mandatelor, întrucât cei doi nu au depus actele necesare. De asemenea, deputatul Daniel Florian Geantă a cerut amânarea depunerii jurământului, din motive medicale.

După depunerea jurământului de către deputaţi, vor fi aleşi preşedintele Camerei şi membrii Biroului Permanent, precum şi conducerile comisiilor de specialitate. Astfel că audierea celor propuşi să fie miniştri ar trebui să înceapă joi seară, după cum spune fostul şi probabil viitorul preşedinte al Camerei, Valeriu Zgonea.

 

Care e situaţia la Senat?

 

Crin Antonescu, reales lider al Senatului, spune că audierea miniştrilor propuşi, în comisiile parlamentare de specialitate ar putea avea loc joi seară sau vineri, pentru ca votul de învestitură a noului Guvern să fie dat probabil în plenul reunit vineri. Cât priveşte stabilirea conducerilor comisiilor de specialitate în Senat, acest lucru se produce joi, a spus Crin Antonescu, menţionând că la Camera Deputaţilor, procedurile de desemnare a şefiei comisiilor vor dura mai mult. Durează pentru că sunt mai mulţi deputaţi, a precizat Antonescu, durează procesul de validare şi de depunere a jurământului pentru alegerea Biroului Permanent al Camerei şi comisiilor.

Revenind la procedurile din Camera Deputaţilor, să spunem că au fost validate mandatele a 410 din cei 412 deputaţi, cu două excepţii, deja amintite, Petre Roman şi Florin Condurăţeanu. Cât priveşte depunerea jurământului, primul care a făcut acest lucru a fost Mircea Duşa. Jurământul poate fi depus folosind sau nu varianta religioasă, care presupune rostirea formulei "Aşa să mă ajute Dumnezeu!". Fiecare deputat e liber să aleagă, aşa că Remus Cernea, proaspăt ales, a jurat în varianta fără formularea religioasă, spunând, conform procedurii alternative, "Jur pe onoare şi conştiinţă!".

Tot la Camera Deputaţilor se împart şefiile diverselor comisii, printre altele. Surse din USL spun că PSD va prelua preşedinţia Comisiei pentru controlul parlamentar asupra activităţii SRI, în timp ce PNL-ului îi va reveni preşedinţia Comisiei parlamentare de control al activităţii SIE. Potrivit surselor, PSD îl va propune pe Georgian Pop pentru preşedinţia Comisiei SRI. Aceleaşi surse au susţinut că PNL îl va propune pe Mihăiţă Calimente pentru preşedinţia Comisiei SIE.

Să amintim declaraţia noului deputat liberal George Becali, care se vrea în Comisia Juridică. Ei bine, el este susţinut de grupul parlamentar PNL, pentru a deveni membru în Comisia juridică din Cameră, a declarat liderul deputaţilor PNL, Dan Radu Ruşanu. Cât despre pregătirea de specialitate care i-ar uşura munca în această comisie, Gigi Becali a spus că nu e nici o problemă, pentru că timp de trei ani ar fi studiat Dreptul.