Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Semnal de încurajare de la Joseph Daul

preda-cristian-prim-plan.jpg

Euro-parlamentarul PDL, Cristian Preda

Liderul grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Joseph Daul e convins că majoritatea parlamentarilor europeni ai PPE va vota raportul de aderare a României la Schengen, dacă sunt îndeplinite criteriile tehnice.

Oficialul european, aflat vineri, 21 ianuarie, în vizită la Bucureşti a încercat să dea un semnal pozitiv. "În ceea ce ne priveşte, la Partidul Popular European, pe mine şi pe vice-preşedintele Manfred Weber, poziţia noastră este că există criterii şi dacă acestea sunt respectate, Schengen trebuie să se extindă ca pentru celelalte ţări. Noi ştim că există criterii şi dacă aceste criterii sunt îndeplinite, sunt convins că grupul PPE, dacă nu chiar toţi, dar majoritatea va vota acest raport", spune Joseph Daul.

Preşedintele grupului PPE din Parlamentul European mai declară că a discutat cu premierul Ungariei, Viktor Orban, ca aderarea României şi Bulgariei la Schengen "să fie dusă la bun sfârşit" sub preşedinţia maghiară a Uniunii Europene.

De partea sa, premierul Emil Boc a explicat că România contează pe sprijinul direct al grupului Partidului Popular European în privinţa avizului Parlamentului European cu privire la aderarea României la Spaţiul Schengen.

Emil Boc s-a arătat convins că ultima evaluare a grupului Cheval va confirma îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor tehnice de aderare.

Schengen

Cristian Preda, euro-deputat PDL, în dialog cu Dragoş Ghiţulete

AscultăDownload

Pe de altă parte, şeful Departamentului Schengen din Ministerul de Interne, Marian Tutilescu a propus la RFI ca România şi Bulgaria să adere "parţial" la spaţiul de liberă circulaţie, în luna martie a acestui an. Concret, să fie deschise doar frontierele aeriene.

Euro-parlamentarul PDL, Cristian Preda explică la RFI ce semnal ar da un astfel de vot în PE şi ce ar presupune o aderare parţială : "Votul din Parlamentul European este un vot consultativ. E vorba de un semnal politic, de un gest semnificativ şi bineînţeles că o majoritate largă e un semnal mai puternic, o majoritate strânsă e un semnal mai puţin puternic".