Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Shimon Peres e criticat dur de compatrioţii săi evrei pentru mulţumirile aduse României

peres-shimon-20100814163455.jpg

Președintele israelian, Shimon Peres.

Critici dure la adresa preşedintelui israelian Shimon Peres : Centrul Simon Wiesenthal a condamnat declaraţiile acestuia referitoare la rolul jucat de români în repatrierea a 400 de mii de evrei în Israel în perioada nazistă.

Şeful Centrului Simon Wiesenthal, Efraim Zuroff, a spus că e condamnabil că preşedintele israelian a omis să condamne “crimele oribile” ale regimului Antonescu împotriva poporului evreu. În opinia lui Zuroff declaraţia ar risca să aibă «concecinţe dure» cu atât mai mult cu cât «înRomânia există o tendinţă crescândă de a nega sau de a minimiza rolul jucat de colaboratorii nazişti locali în anihilarea evreilor».

În vizită la Bucureşti, zilele trecute preşedintele israelian a mulţumit poporului român «pentru prietenia care nu se va termina şi care va continua multă vreme în viitor, nu doar în istorie». Într-o vizită la Memorialul Holocaustului din Bucureşti, Shimon Peres a spus că în România celui de-al doilea Război Mondial a existat «o perioadă crudă şi nedreaptă», când «bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi au fost victimele unor asasini români».

În raportul Comisiei istorice pentru studierea Holocaustului, redactat în urmă cu şase ani, se arată că 280 de mii de evrei şi 11 mii de rromi ar fi căzut victime ale regimului pro-nazist al mareşalului Ion Antonescu.