Siria: Bashar al-Assad, pe un drum fără întoarcere

siria-o-posibila-rezolutie-condamnare-regimului-prinde-contur-violentele-continua.jpg

Tancuri poziţionate în oraşul sirian Hama. Fotografie preluată după un video incărcat pe un site de socializare. REUTERS

Baia de sânge continuă în Siria. Analiştii estimează însă că lansându-şi ofensiva de la Hama, liderul sirian, Bashar al-Assad, a demonstrat că ignoră orice critică şi este dispus să facă orice pentru a se menţine la putere. A-şi intensifica represiunea împotriva unei populaţii paşnice, în plus, în plină lună de Ramadan, Bashar al-Assad nu va rezolva problema, ba dimpotrivă, rebeliunea va ieşi mai puternică din această probă de fortă cu autorităţile.

Represiunea armatei împotriva mişcării de protest a făcut luni alte 24 de victime după ce în timpul week-endului alţi circa o sută de civili fuseseră ucişi de tancurile preşedintelui Bashar al-Assad. Comunitatea internaţională a dat semne că ar vrea să reacţioneze. O reuniune a Consiliului de Securitate al ONU s-a organizat în pripă luni, dar nici un rezultat concret nu s-a desprins.

Instanţa de la New York pare să fie paralizată, obstrucţionată de anumite ţări care nu vor să accepte ideea unei rezoluţii care să condamne regimul de la Damasc.

Ce este de făcut în acest caz?

Analiştii prezenţi la sediul Consiliului de Securitate al ONU afirmă că tot mai multe state membre ale instanţei şi-au exprimat îngrijorarea faţă de intensificarea represiunii din Siria. Ideea unei acţiuni, a unei rezoluţii a Consiliului câştigă aşadar teren, cu toate că Rusia şi China, ţări membre permanente în Consiliul de Securitate, ameninţă mai departe că-şi vor opune votul unui astfel de text.

Europenii, în particular Marea Britanie, Franţa, Germania şi Portugalia, sprijinite de SUA sunt în prima linie pentru a cere o rezoluţie în acest sens. De altfel UE a impus noi sancţiuni împotriva unor apropiaţi ai preşedintelui al-Assad (li s-au sistat vizele şi bunurile deţinute aici). De partea ei, Italia şi-a rechemat pentru consultări ambasadorul în post la Damasc dar şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a respins ideea ca şi ambsadorul UE la Damasc să fie rechemat la Bruxelles. De partea sa, Parisul a ţinut să facă o distincţie între situaţia din Libia şi cea din Siria estimând că "nici o opţiune de natură militară nu este imaginată pentru Siria".

Taberele din interiorul ONU

În fapt, la ONU există două tabere distincte. Cea a europenilor, care şi-ar dori o rispostă fermă sub forma unei rezoluţii, care să fie adoptată cu sau fără state care să se abţină, şi adversarii oricărei ingerinţe în afacerile interne al Siriei, tabără în care se află Rusia şi China, care sunt favorabili unei simple declaraţii care să fie adoptată în unanimitate dar care nu ar avea nici o valoare constrângătoare.

Printre adepţii acestei pozitii intransigente faţă de orice amestec în suveranitatea altor state se numără alte state membre ne-permanente ale Consiliului de Securitate cum ar fi India, Brazilia şi Africa de Sud. În opinia acestora, adoptarea unui text ostil Damascului ar risca, după modelul libian, să deschidă calea unei intervenţii occidentale şi în ţara lui Bashar al-Assad.

Analişti: Bashar al-Assad este pe un drum fără întoarcere

Lansându-şi ofensiva de la Hama, regimul de la Damasc a demonstrat că ignoră orice critică şi este dispus să facă orice pentru a se menţine la putere. A-şi intensifica represiunea împotriva unei populaţii paşnice, în plus, în plină lună de Ramadan, nu va rezolva problema, ba dimpotrivă, rebeliunea va ieşi mai puternică din această probă de fortă cu autorităţile.

În ciuda celor peste 1600 de morţi şi 3000 de dispăruţi de la începutul lunii martie, protestele se extind şi în alte oraşe din Siria. Reprimându-şi cu şi mai multă violenţă manifestaţiile de la Hama la început de Ramadan - postul sacru al musulmanilor - al-Assad şi-a luat riscul să-i aţâţe pe cei mai credincioşi.

Imamii moscheeilor din alte oraşe ale ţării până acum liniştite, cum ar fi Alep sau chiar şi cei din capitala Damasc, ar putea incita lumea la revoltă. Singurii în fapt care se vor abţine de la orice acţiune împotriva regimului sunt membrii minorităţii alauite, cea din care face parte clanul al-Assad. Preşedintele însuşi este în fapt într-un fel prizonier al acestui grup minoritar.

Poziţia preşedintelui Bashar al-Assad

De când a ajuns la putere în 2000, Bashar al-Assad promite reforme dar ele nu se pot face câtă vreme nu sunt înlăturaţi din anturaj stâlpii regimului, lucru puţin probabil. Nu-i rămâne aşadar şefului statului decât să-şi înăsprească represiunea, o atitudine, o cale pe care însă al-Assad nu poate conta pe toată lumea din jur.

Armata, condusă de ofiţeri alauiţi, este compusă în mare parte din suniti, aceaşi tabără a majorităţii populaţiei siriene. Cazurile în care soldaţii au refuzat să tragă împotriva manifestanţilor s-au tot înmultit şi deci al-Assad nu poate conta în fapt decât pe forţele de securitate şi câteva unităţi de elită ale armatei. Forţe ce sunt însă prea puţin numeroase ca să poată garanta supravieţuirea pe termen lung a regimului sângeros de la Damasc.