Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Situaţie fără precedent în Parlamentul României

situatie-precedent-parlamentul-romaniei.jpg

Parlamentul se reuneşte în sesiune ordinară. USL face grevă parlamentară.

Sesiunea ordinară a Parlamentului a început miercuri cu un protest: reprezentanţii Uniunii Social Liberale se află în grevă parlamentară. Ei vor să preseze Guvernul să accepte organizarea de alegeri anticipate. Ce presupune această formă de protest?

Grupurile parlamentare reunite ale PSD şi PNL au aprobat miercuri propunerea lui Victor Ponta ca Opoziţia să intre în "protest parlamentar pe perioadă nedeterminată". Doar doi parlamentari s-au abţinut: deputaţii PSD Victor Socaciu şi Matei Brătianu. USL ar urma să asigure în Parlament o "prezenţă minimă" la comisii şi Birouri Permanente, potrivit unui amendament al senatorului PNL Teodor Meleşcanu, la propunerea ca Opoziţia să intre în "protest parlamentar pe timp nelimitat".

În ce constă însă greva parlamentară a USL? Senatorii şi deputaţii Opoziţiei vor fi prezenţi în sala de plen, dar nu vor participa la dezbateri şi la vot, potrivit vicepreşedintelui Senatului, Ioan Chelaru (PSD).

Parlamentarii Opoziţiei îşi încasează indemnizaţia de bază, nu însă şi pe cea de şedinţă. Apropo de bani, Victor Ponta spunea luni pentru Mediafax că senatorii şi deputaţii USL nu pot refuza indemnizaţia de bază, însă o vor dona unor fundaţii. Preşedintele PSD precizează că el va face donaţia către SMURD. Nu e o coincidenţă, întrucât fondatorul acestui serviciu de urgenţă, Raed Arafat a fost scânteia care a dus la izbucnirea protestelor de stradă.

Parlamentarii USL îşi vor păstra însă mandatul şi dreptul de vot, pe care să le activeze în situaţii de maximă importanţă, după cum spunea recent preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Grevă parlamentară USL

Marius Niţu, jurnalist (fragment dintr-un interviu realizat de Magda Prelipceanu)

AscultăDownload

Totuşi, ce va rezolva greva Opoziţiei? Jurnalistul Marius Niţu spune la RFI că ea nu poate duce la demisia Guvernului, dacă nu e dublată de o mişcare coordonată de sindicate.

Premierul Emil Boc minimalizează importanţa grevei USL, un gest "imatur şi iresponsabil" în opinia sa.

Şi dacă tot am vorbit de Emil Boc, să discutăm puţin şi despre starea de spirit din PDL, înaintea noii sesiuni parlamentare. Premierul s-a întâlnit marţi cu senatorii şi deputaţii partidului, iar unii dintre ei i-ar fi cerut demisia, potrivit presei centrale.

Revenind la greva parlamentară a Opoziţiei, să mai spunem doar că protestul ar urma să dureze până la alegeri, anticipate sau nu.

Politologul Andrei Ţăranu despre efectele protestului, intervievat de Andreea Orosz