Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Stânga învinge în Slovacia

stanga-invinge-slovacia.jpg

Robert Fico (Foto: Reuters/Petr Josek)

Social-democraţii fostului premier Robert Fico, câştigători ai alegerilor legislative de sâmbătă din Slovacia, vor deţine majoritatea absolută în Parlament, potrivit rezultatelor obţinute după numărarea a 96% din voturi, comunicate de Oficiul naţional de statistică.

Partidul social-democrat Smer-SD a obţinut aproape 45% din voturi şi va avea 84 de mandate de deputat, din totalul de 150, dacă acest rezultat se confirmă.

"Esenţial este că am reuşit cu un program pe care l-am oferit slovacilor, ca alternativă la dreapta", a declarat Robert Fico duminică. "Noi suntem pentru consolidarea finanţelor publice, dar nu în detrimentul oamenilor cu venituri reduse", a continuat el. "Programul nostru este clar proeuropean. Trăim în interiorul UE, suntem pentru salvarea zonei euro, pentru salvarea euro ca monedă europeană puternică", a subliniat social-democratul, care va deveni probabil premier al Slovaciei, membră a zonei euro din 2009.

Alte cinci partide vor fi reprezentate în Parlamentul slovac monocameral, potrivit acestor rezultate aproape definitive. Creştin-democraţii de la KDH şi noul partid "Oameni obişnuiţi" vor avea câte 16 deputaţi. Partidul minorităţii maghiare Most-Hid va avea 13 mandate în Parlament, iar partidul SDKU-DS al premierului în exerciţiu, Iveta Radicova va avea 11 şi partidul liberal SaS, zece.

Cu excepţia formaţiunii "Oameni obişnuiţi", celelalte partide de centru-dreapta formau actuala coaliţie guvernamentală. Aflat în funcţie din iulie 2010, acest Cabinet a fost demis de Parlament în octombrie, în urma unui vot privind consolidarea Fondului de salvare a zonei euro (FESF).

Pentru prima dată de la independenţa acestei ţări cu 5,4 milioane de locuitori, formate în 1993, după destrămarea Cehoslovaciei, majoritatea absolută în Parlament va fi deţinută de un singur partid. Prezentându-se ca proeuropean şi apărător al avantajelor sociale ale slovacilor, Fico doreşte suprimarea taxei unice de 19%, apreciate de mediul de afaceri, pentru a creşte impozitarea la 25% pentru cei ale căror venituri anuale depăşesc 33 de mii de euro.

În această ţară, a doua cea mai săracă din zona euro, unde şomajul afecta în ianuarie 13,69% din populaţia activă, Smer-SD a câştigat puncte, promiţând noi impozite pentru cei bogaţi.
Campania electorală a partidelor de centru-dreapta a fost afectată de un caz de corupţie izbucnit în decembrie. Postat pe Internet de un anonim, un dosar numit "Gorila" a dezvăluit legături strânse între lideri politici şi cei ai grupului de investiţii Penta, datorită unor interceptări realizate într-un apartament din Bratislava de Serviciile de informaţii (SIS), în 2005-2006, când prim-ministru era actualul ministru de Externe, Mikulas Dzurinda, liderul SDKU-DS.