Strâmtoarea Ormuz, cea mai nouă dispută pe axa Teheran - Washington

Cum s-a declanşat această nouă dispută şi ce se poate întâmpla concret? Vasile Damian:

Tonul a fost dat de vicepreşedintele iranian, care marţi afirma că „nicio picătură de ţiţei nu va mai tranzita strâmtoarea Ormuz dacă ţările occidentale adoptă sancţiuni împotriva exporturilor iraniene de petrol din cauza controversatului său program nuclear”. A doua zi, adică miercuri, a vent rândul comandantului marinei iraniene să afirme că „ar fi foarte uşor pentru Iran să închidă strâmtoarea”. Trebuie spus că aceasta din urmă are o lărgime de circa 50 de kilometri şi delimitează coastele iraniene de cele ale Emiratelor Arabe Unite. În sfârşit, joi a venit rândul numărului doi al gardienilor revoluţiei - armata regimului islamic de la Teheran - să afirme că „atunci când interesele vitale ale ţării sunt ameninţate, vom răspunde ameninţării cu o ameninţare şi nu vom ezita să ne punem în practică strategia de apărare”.

Fireşte că aceste luări de poziţie nu au rămas fără replică de partea celalaltă a Atlanticului. Washingtonul a pus în gardă Teheranul încă de miercuri, afirmând că „închiderea strâmtorii nu va fi niciodată tolerată”. O punere în gardă respinsă deîndată de iranieni, care s-au arătat însă vigilenţi faţă de presupusa prezenţă în regiune a unui mare portavion american. Trebuie spus că, din cauza dimensiunii strategice a chestiunii petrolului, americanii menţin în zona Golfului Persic o puternică prezenţă militară, în particular flota a V-a, cu baza în Bahrein.

Franţa, prin vocea ministrului de externe, a reacţionat şi ea cerându-le iranienilor „să respecte libertatea navigaţiei printr-o strâmtoare internaţională”. În sfârşit, la Bruxelles, oficialii europeni nu s-au lăsat impresionaţi de iranieni şi au promis că nu vor renunţa la ideea de a impune noi sancţiuni regimului de la Teheran în urma unei reuniuni programate pe 30 ianuarie.

De ce este strâmtoarea strategică, cât petrol este tranzitat şi de unde provine el

Prin strâmtoarea Ormuz tranzitează între o treime şi 40% din traficul maritim petrolier mondial. Pe lângă Iran, al doilea producător din cartelul OPEC, prin Ormuz „iese în lume” parţial şi aurul negru produs de Arabia Saudită, Kuweit, Irak şi Emiratele Arabe Unite, dar şi majoritatea gazului lichefiat produs de Qatar. În caz de înăsprire a sancţiunilor, Iranul şi-ar putea pierde circa un sfert din capacităţile sale de producţie, lucru pe care, evident, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad nu-l va accepta niciodată.

Ormuz este, aşa cum o indică şi numele, foarte „strâmtorată” - are 50 de kilometri lăţime şi maximum 60 de metri adâncime. În realitate însă, ţinând cont de frontierele maritime ale unora şi altora, culoarul de circulaţie maritimă nu măsoară decât sub şapte kilometri lăţime. Locul este deci extrem de vulnerabil, dar de neocolit. În plus, pe lângă graniţa naturală pe care o fac între Iran şi Pensinsula Arabiei, apele strâmtorii Ormuz sunt şi în centrul unor dispute regionale.

Drept răspuns la ameninţările cu sancţiuni anunţate de occidentali şi pentru a-şi provoca fără îndoială adversarii, Iranul a început în regiunea Ormuz sâmbăta trecută o serie de manevre navale, cele mai impunătoare realizate reodată. Prezenţa în zonă a unor nave americane nu poate decat să aţâţe şi mai mult spiritele, dar şi pieţele bursiere, care urmăresc cu mare atenţie situaţia. În caz de declanşare a unui conflict deschis, preţul ţiţeiului ar putea atinge din nou culmi record.