Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Strauss-Kahn, francezii si sexul

carte.jpg

Sexus Politicus, cartea despre care s-a vorbit mult în Franţa anului 2006.

Sint oamenii politici francezi mai afemeiaţi decât alţii?  Iată una dintre întrebările (neobişnuite ?) pe care le-am auzit în ultimele zile, după ce Dominique Strauss-Kahn a fost inculpat pentru agresiune sexuală.  Ziariştilor francezi li s-a reproşat chiar că sint prea toleranţi cu comportamentul politicienilor din Hexagon, că acceptă prea uşor că « viaţa publică se încheie acolo unde începe dormitorul », chiar dacă unele povesti de alcov ar putea fi de interes public. Aşa să fie ?

În urmă cu cinci ani, doi jurnalişti de la Le Point şi Le Parisien au publicat o carte în care ridicau o parte (importantă) din voalul care acoperă relaţiile dintre politică şi sex în Franţa. « Sexus Politicus » se chema volumul despre care s-a vorbit mult în Franţa anului 2006. Aflăm din el că în Franţa legăturile dintre sex şi politică sint vechi. Astfel, Henric al IV-lea ar fi avut nu mai puţin de 54 de iubite  şi, după cum spunea un istoric  « vorbim numai despre cuceririle serioase, nu despre aventurile de o noapte ».

« Sexus Politicus » nu este însă despre Henric al IV-lea, doamna de Maintenon sau de Pompadour, ci despre oamenii politici de azi şi una dintre slăbiciunile lor. 

Copii ilegitimi, aventuri în România şi Emmanuelle

Unul dintre cei mai cunoscuţi este fostul preşedinte Francois Mitterrand, despre care se spune că « avea un adevărat harem ». Cum făcea ? « era un adevărat maestru în arta de a crea alveole în viaţa personală », povesteşte un apropiat. De fapt, nu el trecea la atac, ci se lăsa cucerit. « Vedea când o femeie e interesată de el şi îi făcea semn că şi el e interesat spunându-i fraze de genul : treceţi să mă vedeţi la mine în birou, doriţi să vă iau cu maşina ?, să facem câţiva paşi împreună… ». Activiste ale Partidului Socialist, actriţe, ziariste, femei necunoscute…. Câte au fost, cine ştie ?  Ziariştii nu scriau despre viaţa particulară a preşedintelui, nici chiar când la mijloc era un copil. Despre Mazarine, fata pe care a avut-o cu Anne Pingeot, s-a aflat doar când a vrut el ca presa să vorbească, în 1994, înainte ca Francois Mitterand să moară. Mazarine avea deja 20 de ani, iar unii ziarişti cunoşteau existenţa ei încă de la naştere. Doar că nu au scris nimic.

Alt preşedinte, Jacques Chirac, şi alte aventuri.  S-a vorbit mult despre relaţia avută cu o ziaristă de la Le Figaro, relaţie care a început în anii '70, în… România. Chirac era atunci prim-ministru, iar ziarista l-a însoţit într-o deplasare oficială. « Acolo, dincolo de Cortina de Fier, cel care avea să devină preşedintele Franţei s-a îndrăgostit de jurnalistă. A urmat una dintre cele mai pasionale poveşti de dragoste pe care un prim-ministru le-a cunoscut. Cadouri, întâlniri secrete, scrisori fierbinţi, un apartament pe una dintre străzile cele mai căutate din arondismentul al 7-lea, chiar şi o linie telefonică directă între apartamentul ei şi biroul de şef al guvernului ». Despre Jacques Chirac se spune că îşi numea apropiatele în funcţii de conducere, câteodată chiar în Guvern, iar desele sale absente nocturne o făceau pe soţia sa, Bernadette Chirac, să întrebe aproape indiferent : « Ştiţi unde doarme soţul meu în seara asta » ? Într-un interviu din 1998, Bernadette recunoaşte însă că a fost geloasă « de multe ori ». Pe de altă parte, spune ea « soţul meu a revenit întoteauna în căminul său ». De ce ? «Pentru că i-am amintit întotdeauna următoarea poveste : în ziua în care Napoleon a abandonat-o pe Josephine, a pierdut tot ».

Valery Giscard d’Estaing a fost preşedinte al Franţei între 1974 şi 1981.  Încă din 1975, săptămânalul Time spunea că jocul de societate favorit al parizienilor era să afle « unde îşi petrece Giscard nopţile». Problema nu era atât că preşedintele îşi înşela soţia, ci că se vorbea foarte mult despre asta. Ministrul de interne Michel Poniatowski i-a spus chiar : « poţi să te culci cu cine vrei pentru că asta nu îi şochează pe francezi. Dar te rog, fă-o mai discret ». Lista cuceririlor - adevărate sau închipuite - ale lui Valery Giscard d’Estaing (sau VGE) e foarte lungă, mergând de la prinţese italiene până la actriţa Marlene Jobert (care a dezminţit ) sau protagonista serialului erotic Emmanuelle. Sylvia Kristel spune însă că nu a avut niciodata vreo legătură cu VSE  pentru că ea votează cu stânga şi că în vremea aceea îl placea pe… Francois Mitterand.

Actualul preşedinte, Nicolas Sarkozy, are şi el o viaţă personală bogată. A fost căsătorit de trei ori, iar după ce a fost părăsit de Cecilia şi până să o întâlnească pe Carla Bruni, a avut o relaţie cu o jurnalistă, care a suferit mult când preşedintele s-a recăsătorit. Despre palmaresul lui Sarkozy se vorbeşte însă mult mai puţin decât despre cel al preşedinţilor care l-au precedat.

Strauss-Kahn şi călcâiul lui Ahile

Nu acelaşi lucru se poate spune despre Dominique Strauss-Kahn, căruia în « Sexus Politicus » îi este dedicat un întreg capitol. « Arta de seducţie,  care la el se apropie de obsesie, nu e egalată decât de capacitatea lui intelectuală. Este însă o slăbiciune care face din el o ţintă pentru adversari. » Fraza premonitorie ?  În orice caz, consideră autorii, « Strauss-Kahn e cel mai inteligent dintre liderii socialişti  şi, din această cauză,  mulţi îi caută un călcâi al lui Ahile ». Acesta poate fi slăbiciunea lui pentru femei. « Mai multe jurnaliste s-au plâns deja în cadru privat de gesturile lui deplasate ». Cartea aminteşte şi de incidentul (despre care s-a vorbit mult în ultimele zile) din 2002, când o ziaristă de 24 ani a spus că a fost aproape agresată sexual de DSK. Motivul pentru care nu a depus plângere este că mama sa, membră a Partidului Socialist,  e o apropiată a lui Laurent Fabius, un alt lider socialist.

Toata cartea e plină de exemple cu aventurile oamenilor politici francezi. « Puterea te înnebuneşte », spune fostul ministru de externe Hubert Vedrine. Dar nu îi innebuneşte numai pe cei care o exersează, ci şi pe cei care intră în contact cu oamenii de putere ». Iar un alt fost ministru merge mai departe : « Oamenii politici nu sint diferiţi de ceilalţi. Doar că ocaziile de a seduce sint mult mai numeroase. Atracţia puterii e ceva fenomenal »

Cei doi ziarişti care au scris Sexus Politicus prezintă fapte, dar nu judecă «  Nu se pune problema să facem noi judecăţi morale. În plus, nu credem că oamenii politici uită de interesul general din cauza aventurilor pe care le au.  Credem că te poţi gândi în acelaşi timp  la chestiunile publice şi … la alte chestiuni. Apetitul pentru flirt şi aventuri este semnul unui spirit liber şi al unei sănătăţi bune », conchid autorii. În acelaşi timp, în postfaţă, ei spun însă că ziariştii francezi încep să publice mai mult despre viaţa privată şi să verifice dacă « fotografiile de fericire conjugală care le sint prezentate nu sint de fapt nişte sate Potemkin ».

Cartea a apărut în 2006. După recentul episod Dominique Strauss-Kahn, ziariştii francezi îşi pun acum întrebări dacă atitudinea ambiguă pe care o au faţă de viaţa privată a oamenilor politici nu ar trebui să fie clarificată.  Jean Quatremer, de la Liberation, cel care atrăgea atenţia din 2007 că « DSK are o problemă cu femeile », este azi revoltat : « L-am văzut de mai multe ori cum se comporta cu unele femei şi am fost şocat. Mai multe jurnaliste mi-au vorbit despre comportamentul « inadecvat » al lui DSK. Ceea ce nu înţeleg este de ce nimeni nu a vorbit despre asta. În Suedia, în Statele Unite sau în Marea Britanie, Strauss-Kahn nici măcar nu şi-ar fi început cariera politică ».

Pierre Haski, jurnalist la site-ul Rue 89, pune degetul pe rană : « Protejarea vieţii private nu trebuie să servească drept pretext pentru a ascunde porţiuni întregi din personalitatea unor politicieni care vor să conducă ţara. Afacerea DSK trebuie să fie o lecţie ».

Probabil că va exista un « înainte » şi un « după » afacerea DSK şi că presa din Hexagon va fi mai atentă cu ce NU spune despre viaţa privată a oamenilor politici.  Cât despre răspunsul la întrebarea dacă oamenii politici francezi ar fi mai afemeiaţi decât alţii, răspunsul este -  probabil -  negativ. Până la urmă, cel care a spus « Puterea este afrodisiacul absolut » nu este nici Valery Giscard d’Estaing, nici Jacques Chirac, nici Francois Mitterrand.  Fraza a fost rostită în 1969, de un celibatar de 47 de ani, consilier diplomatic al preşedintelui Nixon şi… mare seducator. Numele său ? Henry Kissinger.