Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


SUA vor să îmbuneze gigantul asiatic chinez

sua-vor-sa-imbuneze-gigantul-asiatic-chinez.jpg

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, face o vizită de cinci zile în China (Foto: AFP/Mandel NGAN).

Vicepreşedintele american, Joe Biden, a sosit luni seară la Beijing, pentru o vizită de cinci zile, destinată să aplaneze relaţiile încordate sino-americane, foarte tensionate din cauza politicii fiscale a Washingtonului.

Vizita numărului doi american, extrem de lungă, notează observatorii îi va permite lui Joe Biden să-şi întâlnească omologul de la Beijing, Xi Jinping, o figură necunoscută la Washington, care va deveni însă peste doi ani lider al gigantului asiatic.

Vicepreşedintele american se va întâlni însă şi cu Hu Jintao, actualul preşedinte al Chinei, cu care va reveni asupra criticilor emise faţă de politica fiscală a administraţiei Obama.

În urma acordului privind ridicarea plafonului datoriei americane, smuls in extremis de preşedintele american majorităţii republicane din Congres, Beijingul a denunţat "dependenţa americanilor faţă de datoria lor". Lucru care nu-i departe de adevăr, cum nu e o minciună nici faptul că yuanul chinezesc este foarte subevaluat pe pieţele de schimb valutar. Şi această problemă va fi abordată, de această dată însă de Joe Biden cu gazdele sale.

Washingtonul şi-ar dori ca a doua economie mondială să încurajeze mai degrabă clasele mijlocii să consume, decât să se focalizeze pe exporturile masive de produse manufacturate ieftine.

În sfârşit, responsabilul american promite că va aborda cu interlocutorii săi şi chestiunea drepturilor omului în China, ţară în care se află după gratii o mulţime de prizonieri politici.