Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Summit-ul de la Istanbul, ultima şansă pentru Iran

summit-ul-istanbul-ultima-sansa-iran.jpg

Ayatollahul Ali Khamenei (Foto: AFP)

Marile puteri, SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie plus Germania, se reunesc sâmbătă la Istanbul, pentru a discuta din nou despre controversatul program nuclear iranian. Teheranul promite "noi iniţiative" şi speră ca şi partea adversă să vină cu idei constructive. Climatul de tensiune, mai exact ameninţările de război evocate de Israel şi în general scepticismul occidental riscă să ducă această rundă de negocieri, prima de mai bine de un an de zile, într-un nou impas.

Reuniunea de la Istanbul, la nivel de directori politici pentru occidentali, ruşi şi chinezi, are un singur obiectiv, un singur mesaj, acela de a împiedica Iranul să se doteze cu arma atomică şi să respecte tratatul de neproliferare nucleară, ca şi seria de sancţiuni impuse de ONU de mai bine de şase ani de zile. În fapt, de un deceniu încoace, de când s-a descoperit programul nuclear clandestin iranian, dialogul între Teheran şi Occident nu s-a bizuit practic niciodată pe încrederea reciprocă.

Eforturile diplomatice combinate cu sancţiunile Naţiunilor Unite nu au dat niciun rezultat tangibil, Teheranul nu a respectat nicio rezoluţie, de unde şi întrebarea pe care şi-o pun mulţi azi: este oare Iranul dispus să înceapă vreodată discuţii serioase, aşa cum i-au repetat-o zilele trecute preşedinţii francez şi american, Nicolas Sarkozy, respectiv Barack Obama?

O altă întrebare care bântuie prin cancelariile occidentale este: şi la Teheran cine decide, cu cine să discutăm? E limpede că negociatorul trimis la Istanbul nu e decât o marionetă, o curea de transmisie şi/sau de recepţie a mesajelor venite mai de sus de la Teheran. De unde însă? Mulţi observatori sunt de părere că cel care are ultimul cuvânt de spus în chestiuni strategice şi cu atât mai mult când vine vorba de atomi este ghidul suprem, Ali Khamenei. Or persoanjul este foarte reticent în a discuta cu Occidentul şi oricum consideră că dosarul nuclear este un soi de prestigiu naţional, de care nu trebuie să se atingă nimeni.
 

Ce i se va cere concret Iranului?

 

Problema cu Iranul este că îmbogăţeşte uraniu ce poate avea două utilizări. Cel îmbogăţit în proporţie de 20% poate servi la producerea bombelor atomice. Iranul ar avea deja circa o sută de kilograme de astfel de combustibil. Dacă continuă în actualul ritm, cantitatea ar putea ajunge la 250 de kilograme, suficiente apoi pentru a se transforma în armă de distrugere în masă. A doua folosinţă a uraniului este cea civilă, dacă materia radioactivă este îmbogăţită doar în proporţie de 3,5 procente.

Israelul spune că dacă nu i se impune Teheranului stoparea tuturor activităţilor de îmbogăţire, opţiunea militară devine inevitabilă.

Contextul în care au loc discuţiile de la Istanbul este deci delicat, tensionat. Orice debut de dialog, de calendar de discuţii îndepartează spectrul unei conflagraţii pe care iranienii o anunţă deja "mondială" dacă ea se va concretiza. Barack Obama, confruntat cu un scrutin la toamnă, în care este în joc realegerea sa, pare dispus să facă unele concesii, să ajungă la un compromis care i-ar permite Iranului să se angajeze doar să-şi suspende îmbogăţirea în proporţie de 20% şi să-şi trimită în afara ţării toată materia puternic îmbogăţită deja.

Iranul ar fi rugat de asemena să-şi dezmembreze situl controversat de la Fordow, unde are loc acest proces de îmbogăţire. Scenariul are însă puţine şanse să fie acceptat de iranieni. Negociatorul lor la Istanbul a spus deja că ideile occidentalilor sunt pentru moment "decepţionante". Mult va depinde şi de poziţia Rusiei, principalul aliat al Teheranului în acest dosar. Acum un an, Moscova avansase ipoteza unui proces zis "etapă cu etapă" cu elemente de "reciprocitate". Cu alte cuvinte, orice concesie a occidentalilor trebuia urmată de una similară din partea Teheranului. Văzut din Israel, un astfel de scenariu este însă acceptabil doar dacă "etapele" sunt cât mai scurte. De altfel, mesajul pe care Hillary Clinton, secretara de Stat americană i-a rugat pe ruşi să-l transmită iranienilor este foarte clar: discuţiile de la Istanbul sunt ultima rundă diplomatică înaintea unor foarte probabile bombardamente israeliene în această vară. Păcăleală sau reală îngrijorare, nu se ştie prea bine despre ce este vorba. Dramatizarea discuţiilor din Turcia face însă parte integrantă din scenariu.

În plus, discuţiile de la Teheran riscă să fie şi scena unor diviziuni între francezi şi americani. Trebuie spus că până acum Iranul a făcut totul pentru a-i diviza pe cei şase cu care s-a tot aşezat la masă. De această dată, însă, există într-adevăr îngrijorări la Paris ca nu cumva Washingtonul, dornic să bifeze pe agenda preşedintelui-candidat Obama un nou succes diplomatic, să nu accepte prea multe concesii. Franţa ţine de la mijlocul anilor 2000 un acelaşi discurs foarte dur, intransigent, lucru care a diferenţiat-o de-a lungul anilor de poziţia americanilor, care când au fost duri, când au dat semne de supleţe.

Astăzi, embargoul european pe petrolul iranian, care va intra în vigoare la 1 iulie, obţinut în urma unor presiuni enorme tot franceze, face ca preţul ţiteiului să atingă cote record. Pentru americani, o criză a petrolului, cuplată cu una militară în zona Golfului este ultimul scenariu de dorit. Pe lângă dificultatea de a-i reţine pe iranieni la masa negocierilor, cei şase vor avea aşadar şi o nouă sfidare, aceea de a-şi păstra unitatea.