Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Titus Corlăţean îi răspunde comisarului pentru Justiţie: Suntem atenţi la reacţiile externe, chiar dacă sunt pe Twitter

titus-corlatean-ii-raspunde-comisarului-justitie-suntem-atenti-reactiile-externe-chiar-sunt-twitter.jpg

Curtea Constituţională nu va fi desfiinţată, declară Titus Corlăţean.

"Reacţia comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, faţă de situaţia din România nu este o poziţie oficială. Astfel de chestiuni puse pe Twitter pot fi o reacţie uneori grăbită. Bineînţeles că suntem atenţi la aceste reacţii. Vom discuta cu toţi actorii europeni implicaţi, pentru că nu este de datoria lor să intervină în dispute politice esenţialmente interne. Nu s-a pus niciodată problema desfiinţării Curţii Constituţionale sau a revocării unor judecători". Aceste declaraţii au fost făcute într-un interviu la RFI de ministrul Justiţiei, vicepreşedintele PSD, Titus Corlăţean.

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, nu exclude declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu: "S-a ajuns la o situaţie în care instituţiile statului practic funcţionează cu greu, s-a ajuns la situaţii de blocaj în acest război politic a cărui sursă e până la urmă cunoscută. Această ambiţie a preşedintelui de a fi singurul, subliniez, singurul reprezentant la Consiliul European a generat nişte reacţii, atacuri, blocaje politice între instituţii, atacuri la legislaţiile pe care Parlamentul le-a adoptat. Trebuia găsită şi trebuie găsită o ieşire din această situaţie de blocaj. Dacă se va ajunge la suspendarea preşedintelui sau nu, eu încă mai sper la o soluţie de dialog politic şi de înţelepciune la Cotroceni (...). Dacă nu se va ajunge la această înţelepciune, vom vedea ce va decide Parlamentul. Nu este de exclus o astfel de ipoteză de lucru, pe care aţi menţionat-o".

 

Corlăţean, "surprins" de reacţia Curţii Constituţionale

 

Magistraţii Curţii Constituţionale au trimis o scrisoare Comisiei de la Veneţia, în care se vorbeşte despre "măsurile ce se preconizează şi prin care se încalcă în mod flagrant Constituţia, normele democratice şi principiile statului de drept, cu consecinţe grave, prin precedentul care se creează şi prin deprecierea imaginii internaţionale a ţării".

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, spune că a luat notă "cu surprindere despre acest comunicat al Curţii Constituţionale şi demersurile externe. Cu surprindere, pentru că se vorbeşte acolo de măsuri preconizate, deci nişte chestiuni absolut ipotetice, care stau în mintea unora dintre judecătorii CC. Eu pot înţelege Opoziţia, care dezinformează şi manipulează şi acest lucru s-a întâmplat şi ieri şi în ţară şi în străinătate. Dar vreau să vă spun în termeni foarte fermi: nu s-a pus niciodată problema unor măsuri care să desfiinţeze Curtea Constituţională sau să revoce nişte judecători. Singura chestiune discutată a fost situaţia de posibilă incompatibilitate în cazul unuia dintre judecători, care în opinia noastră, la Ministerul Justiţiei, şi-a încălcat norma imperativă şi constituţională, dar şi cea din legea de organizare şi funcţionare a CC, care interzice în termeni imperativi orice alte activitate publică sau privată, decât cea de judecători, cu excepţia activităţii didactice în învăţământul superior. (...) Nu mai spun de faptul că însuşi preşedintele CC în mod cert atestat public s-a antepronunţat şi sunt relatările din mass-media, cu privire la subiectul atât de important al reprezentării României la Consiliul European. Nici pe acest punct deocamdată nu am auzit vreo reacţie a CC şi sunt lucruri care pot afecta însăşi valabilitatea unor decizii, care pot fi lovite de nulitate".

 

Titus Corlăţean vrea "o redefinire a CC"

 

Titus Corlăţean crede că "trebuie să ajungem, dar asta într-o perioadă de calm, de linişte şi de reconfigurare a Constituţiei, în procesul de revizuire constituţională, care oricum va trebui început în viitorul mandat al Parlamentului, va trebui să ajungem la o redefinire a CC, ca să scoatem CC de sub imperiul unor influenţe de ordin politic, nişte numiri ce pot avea conţinut politic. Nu mai zic că în mod constant decizii importante pentru România au fost luate cu acel scor de 5-4, atât de comentat în presa românească. Deci cred că trebuie să ajungem la un mecanism de funcţionare şi de nominalizări la CC, care să aibă în centru exclusiv caracterul profesional, cunoştinţele de drept constituţional şi practica constituţională ca atribute ale acestor magistraţi".

 

Bucureştiul, "atent" la reacţiile externe

 

Comisarul european al Justiţiei şi Drepturilor Fundamentale, Viviane Reding, a avut marţi o scurtă reacţie politică la evenimentele din România, după ce Comisia Europeană a fost sesizată de Curtea Constituţională. Viviane Reding s-a arătat foarte îngrijorată de atacurile recente împotriva CC. "Pentru mine, un sistem juridic independent şi funcţional este o precondiţie pentru încrederea reciprocă acordată pe plan european", spune ea.

Titus Corlăţean spune că Bucureştiul urmăreşte "cu atenţie" aceste reacţii: "Bineînţeles că suntem atenţi la aceste reacţii, chiar dacă sunt pe Twitter, dacă am înţeles bine şi în nici un caz reacţii publice, oficiale. Trebuie explicat într-adevăr mai bine ce se întâmplă în ţară, pentru că pe filiere politice, de grupuri politice, de exemplu PPE, s-au transmis foarte multe informaţii false, foarte multe chestiuni care în esenţă exprimă manipulare. Trebuie explicate bine, pentru că până la urmă, deciziile suverane ale Parlamentului sunt decizii suverane ale Parlamentului naţional. Trebuie explicat că acel tip de acuze privind ameninţări inventate la adresa independenţei instituţiilor gen Curte Constituţională sunt simple alegaţii de natură politică. Or aici eu cred că vom clarifica foarte rapid acest aspecte, pentru că izvorul acestor lucruri se află în starea de blocaj instituţional, de tensiune politică şi de ambiţii şi orgolii, care ţin de o persoană. Încă o dată, dacă în astfel de situaţii, calea dialogului politic nu dă rezultate, există modalităţile constituţionale, parlamentare, democratice, care trebuie să ducă la ieşirea din situaţia de blocaj".

"Astfel de chestiuni puse pe Twitter pot fi o reacţie uneori grăbită. Avem timp în această perioadă să clarificăm şi aspectele pe care le-aţi evocat. Important este ca instituţional să avem un dialog şi vă asigur că-l vom avea cu toţi actorii europeni implicaţi, pentru că nu cred că este de datoria lor să intervină în dispute politice esenţialmente interne. Dar lucrurile astea se clarifică, vă asigur", mai declară ministrul Justiţiei.

 

Vor exista "tentaţii" ale PPE de a influenţa raportul MCV

 

Titus Corlăţean are "aşteptarea ca acest raport al Comisiei Europene (pe justiţie-n.r.) să fie unul obiectiv şi toată lumea a spus-o în permanenţă, ceea ce contează sunt măsurile concrete, paşii întreprinşi, nu declaraţiile politice, nu influenţele pe un canal sau altul de la Bucureşti către Bruxelles şi în general, Comisia Europeană a rămas în aceşti termeni. Probabil că vor fi influenţe sau tentaţii de a influenţa eventual chiar textul concluziilor printr-o filieră politică PPE, dar poziţia României ca stat este că evaluarea trebuie să fie obiectivă şi dacă va fi obiectivă, vă asigur că vor fi consfinţiţi paşi pozitivi întreprinşi inclusiv în ultimele săptămâni sub noul Guvern".

 
Titus Corlăţean, intervievat de Cosmin Ruscior, despre Curtea Constituţională şi posibila suspendare a preşedintelui