
Politică
Ucraina: pregătiri pentru legislative
kiev.jpg

Ucraina, ţară curtată atât de Rusia câ si de Occident, a reusit performanta să fie certată si cu unii si cu ceilalti. Conditii în care, legsilativele de duminică riscă să nu înlăture toate ambiguitătile acestei tări de 46 de milioane de locuitori.
Remarca extrem de justă apartine trimisului special la Kiev al ziarului Les Echos. Pe de o parte, Uniunea europeană a refuzat recent Ucrainei să parafeze acordul de asociere. Pe de altă parte, Kievul refuză să intre în uniunea vamală construită de Moscova împreună cu Kazahstanul si Belarusul, un soi de URSS generatia a doua.
Această situatie neclară a tării face că ea nici nu este foarte căutată de investitorii străini cu toate că dispune de atuuri considerabile în materie aeronautică, informatică si spatială. In această complexă ecuatie a venit si Rusia să-si bage nasul cum se spune. Moscova promite Ucrainei preturi mai mici la gaze dacă însă Kievul renuntă la veleitătile sale de apropiere de Occidentali. Santajul a provocat aprige dezbateri în campania electorală, ne spune corespondentul ziarului Le Monde.
Trebuie stiut că Ucraina încearcă să renegocieze acordul semnat în 2009 de fostul premier Iulia Timoschenko - astăzi încarcerat tocmai de acea - cu omologul rus din acea vreme Vladimir Putin. Contractul, făcut în numele gigantului rus Gazprom, este necrutător: el îi obligă pe ucraieneni să plătească întreaga comandă chiar dacă gazul nu a fost consumat.
Din spusele actualului prim-ministru ucrainean Mykola Azarov, rusii se mentin pe pozitii si afirmă clar :"aderati la uniunea vamală si de mâine vă vindem gazul la 160 de dolari mia de metrii cubi - fată de 368 de dolari pretul plătit azi". Rusii stiu că Ucraina e pe o pozitie defensivă de când s-a ianugurat anul trecut gazoductul Nord Stream. Gratie acestei conducte pe sub Marea Baltică, vest-europenii din nordul bătrânului continent ocolesc Ucraina ca să se alimenteze si ... privează această tară de veniturile de pe urma tranzitului.
Dacă si al doilea gazoduct al lui Gazprom, South Stream, vede lumina zilei pentru a alimenta sudul Europei, Ucraina va fi si mai penalizată si deci pusă cu spatele la zid. In aceasta constă în esentă santajul la care este supusă puterea de la Kiev - oricare ar fi ea - de cea de la Moscova unde rusii par hotărpati să stăpânească, să domine întregul lant al petrolului - de la extractie până la vânzarea sa trecând prin livrare. Rămâne de văzut dacă acest santaj va da roade si va pune capăt ambitilor europene ale Ucrainei.
Chiar dacă actualii lideri de la Kiev au sensibilitări pro-ruse, o serie de industriasi chiar din Partidul regiunilor al presedintelui Ianucovici se tem de apetitul prea mare al oligarhilor rusi pentru metalurgia si mineritul ucrainean. Si deci ar prefera o apropiere de Bruxelles, pe care însă după cum spuneam, Comisia europeană a frânat-o pentru moment.