Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


UDMR ar trebui să iasă din Guvern şi "să discute" cu USL

parlament-exterior.jpg

Se va schimba majoritatea parlamentară?

UDMR nu a închis uşa Uniunii Social Liberale, spune la RFI senatorul Gyorgy Frunda. El declară că Uniunea Democrată a Maghiarilor din România ar trebui să poarte un dialog cu USL. Gyorgy Frunda militează în continuare pentru părăsirea actualei coaliţii guvernamentale, din cauza "incapacităţii Guvernului de a adopta măsuri de stimulare economică".

Gyorgy Frunda nu crede că prin prezenţa în actualul Guvern, UDMR a închis uşa USL-ului. "Eu personal nu cred acest lucru. Colegii mei care conduc în clipa aceasta UDMR-ul au declarat că dacă legea privind statutul minorităţilor naţionale nu va fi adoptată până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, atunci UDMR va ieşi din această coaliţie guvernamentală. Eu sunt printre cei care susţin că pe lângă acest fapt, ar trebui să ieşim din actuala coaliţie guvernamentală datorită incapacităţii Guvernului de a adopta măsuri de stimulare economică şi relaxare financiară", explică senatorul UDMR.

Guvern

Gyorgy Frunda, senator UDMR

AscultăDownload

"Eu cred că trebuie purtată o discuţie cu USL-ul în continuare. Noi avem obligaţia politică, e în interesul comunităţii noastre ca întotdeauna să discutăm şi cu Opoziţia", continuă Gyorgy Frunda.

El spune că "dacă s-ar ajunge la confirmarea unui prim-ministru nou, UDMR-ul ar avea serioase reţineri în a vota un nou prim-ministru" şi crede că "această formulă ar cădea în Parlament".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că opţiunea UDMR de a intra într-un nou Guvern PDL, în eventualitatea în care premierul Emil Boc ar fi înlocuit este ireversibilă. El precizează că această decizie nu mai lasă loc de negocieri, discuţii sau construcţii politice viitoare împreună cu USL.

"Dacă UDMR se angajează să susţină un nou Guvern comandat de la Cotroceni, atunci e o opţiune ireversibilă din partea sa, e o opţiune definitivă pentru rolul de complice în regimul Băsescu şi în sistemul de partid-stat care distruge România, e o opţiune împotriva interesului public al celor mai mulţi cetăţeni români, inclusiv maghiari", susţine Crin Antonescu.

El spune că USL a adresat o invitaţie oficială conducerii UDMR, pentru a avea discuţii politice şi nu a primit încă un răspuns ferm.