Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Udrea nu are nimic împotriva unui referendum

primaria-bucuresti.jpg

Primăria Capitalei

PDL nu are nimic împotriva organizării unui referendum pentru legea Capitalei. Declaraţia a fost făcută la RFI de către preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea. Ea îl acuză pe primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman (PNL) că se opune proiectului PDL, pentru că ar pierde un buget "uriaş", în urma aplicării lui. Udrea mai susţine că liberalul ar fi plantat "panseluţe şi morcovi".

Elena Udrea susţine că având prea mulţi bani în buget, Andrei Chiliman a plantat "panseluţe iarna" şi "morcovi" în mijlocul străzii. "Dezvoltarea Sectoarelor este neunitară. Avem în Sectorul 5 străzi care nu au apă, nu sunt asfaltate, în timp ce în Sectorul 1, nemaiştiind ce să se mai facă cu banii, se plantează panseluţe iarna, se pun tot felul de morcovi, nu ştiu cum se numesc cei care-s pe mijlocul străzii, se pun stâlpişori. Deci faptul că aceste bugete sunt la dispoziţia primarilor de Sector dăunează unei dezvoltări unitare a Capitalei. Or Capitala nu mai este în vremea în care avea şase mii de locuitori, atunci când a fost împărţită în şase Sectoare. Capitala are astăzi peste două milioane de locuitori şi tinde să urce până în 2020 la peste cinci milioane de locuitori", spune Udrea.

"În nici un caz, această lege a Capitalei nu va fi aprobată, până când nu va fi dezbătută şi explicată bucureştenilor. Nu mă miră că domnul Chiliman este împotrivă, pentru că domnul Chiliman şi PNL sunt cei care pierd cel mai mult şi anume pierd bugetul uriaş de la Sectorul 1. Ar trebui să se ştie că Sectorul 1, care este şi cel mai mic Sector al Capitalei are un buget egal cu Primăria Capitalei. Primăria Capitalei are 36 de mii de miliarde, în condiţiile în care subvenţionează şi RADET-ul şi RATB-ul, iar Primăria Sectorului 1 a avut 18 mii de miliarde, în timp ce Primăria Sectorului 5 a avut de exemplu trei mii de miliarde, iar celelalte primării nici una nu a depăşit şapte mii de miliarde", declară ministrul Turismului.

Preşedintele PDL Bucureşti precizează că legea Capitalei ar putea rezolva unele situaţii "hilare" : "Avem situaţii hilare, dar în acelaşi timp nefericite în Bucureşti. De exemplu, Podul Grant este jumătate în Sectorul 6, jumătate în Sectorul 1. Gândiţi-vă că la deszăpezire, dacă nu se coordonează cele două Sectoare, este posibil să ne trezim că pe jumătate de pod mergem pe un pod curat, pe jumătate intrăm în nămeţi de zăpadă. Nimeni nu vrea să desfiinţeze Sectoarele".

Udrea spune că nu are nimic împotriva unui referendum privind legea Capitalei. "Nu avem nimic împotrivă să se facă un referendum, important este să fie informaţi bucureştenii", afirmă ea.

Legea Capitalei

Elena Udrea, preşedinte PDL Bucureşti

AscultăDownload

Preşedintele PDL Bucureşti a explicat la RFI cele două variante ale proiectului. "Avem două variante. Una în care rămân şase subdiviziuni, dar va fi un singur buget, să poţi să programezi dezvoltarea Capitalei în următorii ani, cu atât mai mult cu cât este evident că Bucureştiul se dezvoltă din ce în ce mai mult în Ilfov. Primarii, actualii primari vor deveni vice-primari sau vom găsi o titulatură pentru ei, vor fi în echipa primarului general şi subordonaţi acestuia, pentru a putea lucra nu ca acum, într-un conflict permanent. Primarii care lucrează în echipă cu primarul general pot fi aleşi dintre consilierii generali, care la rândul lor vor fi aleşi uninominal, în aşa fel încât fiecare cetăţean al Bucureştiului să ştie exact cine este consilierul general care reprezintă blocul lui, strada lui, cartierul lui", spune Udrea.

Ea precizează că mai există o variantă prin care Bucureştiul este împărţit în 22 de subdiviziuni : "A doua varianta este cea în care Bucureştiul se împarte în mai multe subdiviziuni decât şase şi care va avea proprii consilieri generali, propriul responsabil de Sector sau district, care ar fi un executant, cel care execută politica municipiului, politica primarului general şi a Consiliului General, propriul deputat, propriul senator. Această a doua variantă este varianta Alianţei DA din 2004, variantă în care Bucureştiul se împărţea în 22 de districte".

Legea Capitalei este criticată de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. El acuză PDL că vrea să desfiinţeze Sectoarele Bucureştiului. Liberalul a cerut un referendum.