Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Un alt roman acuzat de viol in Italia

200804-4228.jpg

Un alt roman acuzat de viol in Italia

Imigranţii români revin în atenţia opiniei publice din Italia. Un alt conational este acuzat că ar fi injunghiat si violat o tanara joi noaptea, la ieşirea din gara La Storta din Roma. Aceasta a scapat insa cu viata. Ea este internata intr-un spital din Roma in stare de soc, insa potrivit medicilorse afla in afara oricarui pericol.

Ioan Rusu, în vârstă de 37 de ani, este acuzat că ar fi violat şi înjunghiat o tanara in varsta de 31 de ani, joi noaptea, la ieşirea din gara La Storta din Roma. Victima este fiica unui reprezentant diplomatic al Ambasadei statului african Lesotho. Atacatorul se află în prezent în arestul poliţiei italiene, care a dat publicităţii informaţiile legate de acest caz abia sambata.

Anchetatorii spun că situaţia seamănă izbitor cu cazul Giovannei Reggiani. Din fericire, de data aceasta victima a scăpat cu viaţă şi se afla internată in stare de soc intr-un spital din Roma.

Din prima reconstituire făcută de carabinieri, rezultă că agresorul, Ioan Rusu a urmărit victima si a obligat-o, sub ameninţarea unui cutit, să-l însoţească într-o zonă izolată. Aici rănit-o cu cuţitul în zona abdominală si a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el.

Tanara a fost salvata practic de doi tineri care au vazut scena agresiunii si au chemat imediat fortele de ordine.

Romanul locuia într-una din barăcile construite ilegal pe terenul viran din apropierea gării. După o primă verificare acesta nu are antecendente penale în Italia.

Tot ieri, poliţia din Milano a anunţat arestarea unui imigrant egiptean, cu antecendente penale, acuzat de violarea unei studente din Statele Unite.

Cele doua incidente au relansat dezbaterea pe tema securităţii, în condiţiile în care forţele de stânga şi de dreapta se confruntă în alegerile municipale din Roma,programate pentru 27 si 28 aprilie.

Candidatul de centru dreapta la primăria Romei, Gianni Alemanno a profitat de ocazie pentru a critica felul în care actualul primar, Walter Veltroni a gestionat criza izbucnita după cazul Mailat.

De partea sa, Veltroni a recunoscut că siguranţa este în continuare o problemă pentru Roma.

Candidatul stangii, Francesco Rutelli a facut un apel la clasa politica sa actioneze ferm si sa renunte la polemici si propaganda sau discursuri marete.

Ministrul de Interne, Giuliano Amato a reactionat si el imediat. Oficialul a precizat ca acestea sunt fapte "de o mare gravitate" si a tinut sa sublinieze "intervenţia rapidă a forţelor de ordine, care i-au adus pe vinovaţi în faţa justiţiei. In acelasi timp, Amato a precizat că numarul delictelor de acest gen a scăzut totuşi după aplicarea decretului de expulzări a cetăţenilor comunitari.

La sfârşitul lui octombrie, uciderea la Roma a unei femei de 47 de ani, pentru care este acuzat un cetatean român, a generat furie în Italia şi a dus la adoptarea unui decret care facilitează, în numele securităţii publice, expulzarea cetăţenilor străini, membri ai Uniunii Europene. (RI - 4/20/2008;10.00h)