Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nici un ministru "nu este bătut în cuie"

tabara-valeriu-ministrul-agriculturii-2010.jpg

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără

Statutul de ministru nu este o profesie, spune la RFI ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. Rugat să comenteze informaţiile privind o eventuală remaniere a Guvernului, democrat-liberalul declară că "nici un ministru nu poate fi bătut în cuie".

Valeriu Tabără se fereşte să spună clar dacă va avea loc sau nu o remaniere guvernamentală. "E o chestiune a premierului, e o chestiune de abordare strategică a unei guvernări pentru un anumit moment dat. Nici un ministru nu poate fi bătut în cuie. Nu este o profesie statutul de ministru", spune ministrul Agriculturii.

Tabără lasă de înţeles că nu are prea multe lucruri să-şi reproşeze: "Poate că nu toate problemele care au fost şi care sunt cu rădăcini în trecut au putut fi rezolvate, dar în cea mai mare parte sunt probleme bine aşezate şi pornite pentru cel puţin trei-patru ani, cu stabilitate bună şi cu susţinere financiară. Mai avem de făcut, inclusiv deschiderile pe fondurile europene, dar eu sper că ele se vor duce înainte".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi la RRA că s-a întâlnit cu premierul Emil Boc pentru a dezbate priorităţile guvernamentale din perioada următoare, nu ca să discute despre o eventuală remaniere.

Şeful statului a catalogat zvonul referitor la o eventuală remaniere guvernamentală ca fiind o "speculaţie la zi", un "vis al unora care cred că se schimbă guverne sau se remaniază prin televiziuni".

 
Valeriu Tabără, intervievat de Cosmin Ruscior, despre remaniere