Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ungaria pune la îndoială aderarea României la Schengen

schengen-aeroport.jpg

Budapesta spune că aderarea României şi Bulgariei la Schengen în martie 2011 este imposibilă.

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen în martie 2011 este pusă la îndoială chiar de preşedinţia ungară a Uniunii Europene. Intrarea celor două ţări în Spaţiul Schengen la termen ar urma să fie amânată, a anunţat ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, citat de agenţia germană de ştiri DPA.

Corespondentul RFI la Budapesta, Laszlo Bihari

România şi Bulgaria mai au de îndeplinit "o serie de condiţionalităţi", astfel că o aderare în luna martie este imposibilă acum, spune oficialul de la Budapesta.

"România şi Bulgaria au o mulţime de lucruri de făcut", declară ministrul ungar de Interne.

Aderarea celor două ţări ar putea avea loc cel mai devreme în luna octombrie, precizează Sandor Pinter.

Este prima dată când Ungaria se pronunţă tranşant în dosarul Schengen. Declaraţiile ministrului ungar de Interne sunt cu atât mai importante, cu cât Ungaria este unul dintre principalii susţinători ai României către aderarea la Schengen în luna martie.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) este aşteptat să se pronunţe oficial în luna februarie asupra aderării României şi Bulgariei la Schengen.

Decizia privind intrarea celor două ţări în Spaţiul Schengen va fi una politică, fiind suficient ca o singură ţară să se opună aderării în luna martie, pentru ca România şi Bulgaria să rateze termenul stabilit.

UPDATE : Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi spune la postul Antena 3 că în momentul de faţă preşedinţia ungară a UE are pe agendă extinderea Spaţiului Schengen. El precizează că autorităţile române au cerut Ministerului ungar de Interne declaraţia lui Sandor Pinter.

Şeful diplomaţiei române spune că România ar trebui în primul rând să îşi păstreze ca atare obiectivul de aderare la Schengen şi dacă reuşeşte să facă din acest lucru un subiect naţional şi nu de polemici interne, să urmărească planul de măsuri existent în acest sens. Nu există motive să fie amânată aderarea României la Spaţiul Schengen, mai declară ministrul român.

Budapesta, Laszlo Bihari