Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ungaria: Sărbătoare naţională, sub semnul mitingurilor pro şi contra Guvern

Străzile capitalei ungare au fost marţi scena unor uriaşe manifestaţii. Cu ocazia comemorării revoltei din 1956 contra regimului comunist - o revoltă reprimată sângeros de sovietici - două mari mitinguri au fost organizate la Budapesta. Primul la apelul mişcării civice intitulată "Milla" - prescurtare de la "un milion de oameni pentru libertatea presei" - care i-a reunit pe adversarii premierului ungar cărora li s-au alăturat şi socialiştii şi ecologiştii din opoziţie. Al doilea miting a fost organizat la apelul partizanilor lui Viktor Orban.

În Ungaria, aniversarea izbucnirii revoluției din 1956, pe 23 octombrie, se sărbătorește de ani de zile sub semnul polarizării polilitice extreme. Autoritățile statului, partidele, mișcările sau organizațiile civice au comemorat evenimentul de acum 56 de ani în mod separat, în locuri diferite, marcând sever diferențele dintre ele. În acest an asistăm însă la o schimbare ce pare să devină decisivă în perspectiva alegerilor din 2014.

Organizațiile civice născute din revolta față de regimul autocratic al premierului Viktor Orbán, Milla, adică grupul ”Un milion de cetățeni pentru libertatea presei ”, constituit spontan pe Facebook și devenit într-timp asociație și Szolidaritás, organizație civică născută din mișcarea sindicală  la mitingul lor de azi de lângă Podul Elisabeta au chemat la participare  pe toți cei care doresc căderea guvernului Orbán și restaurarea democrației liberale și a statului de drept, neopunându-se, ca până acum, participării fidelilor partidelor din opoziție.

Socialiștii și ecologiștii la rîndul lor și-au îndemnat adepții la participare. Se pare că sub semnul revoluției din 1956 asistăm la un început de coalizare a marii majorități ai celor care se opun regimului autocratic al premierul Orban și al partidul său Fidesz. Noua lege electorală adoptată de majoritate îngreunează substanțial victoria opoziției prin unicul tur de scrutin și obligativitatea înregistrării prealabile pe listele electorale. doresc  0014. Forțele opoziției politice și civice, fragmentate și eterogene  au realizat, se pare, că numai unindu-se pot răsturna actualul guvern bucurându-se de o majoritate de două treimi în parlament și conducând încă masiv în sondaje. Cu atât mai mult cu cât unul din oratorii mitingului opoziției coalizate a fost ex-premierul tehnocrat Gordon Bajnai, care prin acest gest și-a marcat revenirea pe scena politică. El se bucură de un bun renume deoarece a reușit să stabilizeze economia ungară după catastofalul guvern Gyurcsány și poate deveni un real chalenger al premierului Orbán.

În discursul său, Bajnai s-a pronunțat pentru o cotitură politică radicală, pentru restaurarea legislației și instituțiilor democratice, pentru o politică economică rațională și reabilitarea relațiilor internaționale ale Ungariei. El a criticat politica catastrofală așa-zis non-ortodoxă a guvernului Orban: recesiunea economiei, șomajul, pauperizarea în creștere, lipsa investițiilor și izolarea internațională. Bajnai a avut cuvinte severe și privind demolarea statului de drept, violarea independenței justiției și libertății presei. Și ceea ce este cel mai important: la miting s-a anunțat formarea platformei electorale a societății civile ”Împreună – 2014” de către Milla, Szolidaritas și asociație condusă de Bajnai, Patrie și Progres, platformă deschisă și cooperării cu partidele democratice din opoziție.

La polul opus, susținătorii partidului Fidesz au organizat un marș spre Piața Kossuth din fața Parlamentului, unde s-au desfășurat festivitățile de comemorare ale guvernului, la care au participat și adepți din România, Slovacia și Polonia, oratorul central fiind desigur, premierul Orbán.  Viktor Orbán nu s-a dezmințit: a lansat din nou diatribele sale contra Uniunii Europene, a criticat modul defectuos de gerarea a crizei financiare, a declarat că Ugaria se va urma  ferm politica sa de apărare a intereselor sale naționale fiind o țară independentă și suverană. Premierul a afirmat că UE cunoaște în prezent cea mai mare criză și declin din istoria sa și că nu i-a găsit rezolvarea până acum.Premierul a declarat că în această situație Ungaria își prezervă dreptul ca să gereze criza, de care nu este vinovată, dar pe care o suportă și ea, în mod suveran. Budapesta va respecta întru-totul reglementările europene, dar nu va permite nici un amestec în treburile sale interne. Viktor Orban a deplâns și faptul că unele instituții europene au adoptat un ton umilitor și autoritar față de Ungaria, dorind să dicteze politicile guvernului.