Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


UNPR susţine că nu va cere alte ministere, la remanierea Guvernului

unpr-sustine-nu-va-cere-alte-ministere-remanierea-guvernului.jpg

Posibilă remaniere la Palatul Victoria?

Uniunea Naţională pentru Progresul României nu va pretinde "instituţii guvernamentale", spune la RFI preşedintele UNPR, Cristian Diaconescu. El precizează în contextul discuţiilor despre o posibilă remaniere a Guvernului Boc că în coaliţie "nu au existat nici un fel de consultări" pe această temă.

Reporter: S-a discutat în coaliţie despre o remaniere a Guvernului?

Cristian Diaconescu: Nu au existat nici un fel de consultări. Premierul, conform atribuţiilor sale constituţionale şi politice nu a propus coaliţiei vreo discuţie din această perspectivă.

 

Rep.: Dar nu s-ar impune totuşi o discuţie şi în coaliţie? Faceţi parte din Guvern.

C.D.: În condiţiile în care ar exista nemulţumiri, dar pe de altă parte aceste preocupări ar trebui privite cu foarte mare atenţie tocmai în cadrul coaliţiei, pentru că discutăm despre un Guvern care şi-a asumat o responsabilitate foarte serioasă, într-un moment extrem de complicat, confruntându-se cu un populism de-a dreptul agresiv.

 

Rep.: Dacă va avea loc o remaniere a Guvernului Boc, veţi cere alte ministere sau sunteţi mulţumit de actuala formulă?

C.D.: Nu mergem pe ideea de a cere sau de a pretinde instituţii guvernamentale. Şi o s-o repetăm de câte ori vom fi întrebaţi. Din acest punct de vedere, ne-am asociat la stabilitatea unui Guvern, înţelegând prin aceasta stabilitatea generală a României, repet, un factor determinant, nu pretenţii administrative într-un sens sau în altul ar reprezenta după părerea mea expresia unui partid politic coerent şi serios.

 

Rep.: Deci rămâneţi cu Ministerul Apărării şi cu domnul Gabriel Oprea ministru…

C.D.: Deocamdată aceasta este situaţia.

 
Cristian Diaconescu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre remanierea Guvernului Boc